„Mihai Rotaru îl copiază pe Gigi Becali! Când face greșeli îl cert. N-am frică de nimeni”. Motivul pentru care e atacat patronul Universității Craiova | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

1 lună in urmă 23

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, e acuzat că îl copiază pe Gigi Becali, finanțatorul FCSB, atunci când negociază diferite transferuri. Florin Manea, agentul multor fotbaliști români, a dezvăluit la ProSport Live cum a procedat omul numărul unu din clubul oltean.

Manea a dat de înțeles că a discutat pentru transferul unui jucător al formației din Bănie, dar apoi fotbalistul a fost contactat direct de către cei de la Universitatea Craiova, metodă prin care impresarul nu ar mai fi primit comisionul aferent.

Florin Manea precizează că formația olteană are nevoie de un președinte care să nu fie influențat de către Mihai Rotaru.

„Mihai Rotaru îl copiază pe Gigi Becali! Când face greșeli îl cert. N-am frică de nimeni”

Pentru a avea un om care să se ocupe și de transferuri, dar care să obțină și rezultate importante, Rotaru a negociat cu Marian Copilu pentru a-l instala președinte al Universității Craiova.

Copilu a fost demis de la CFR Cluj, dar e omul sub conducerea căruia trupa din Gruia a câștigat patru titluri consecutive. De altfel, Manea a comentat și despre varianta: Marian Copilu, președinte Universitatea Craiova!

„La Craiova trebuie ales un om și lăsat să-și facă treaba, să nu se mai bage domnul Rotaru, să nu se mai lase influențat. Îl cunosc și pe Mihai Rotaru, nu e un om rău, e unul care învață și care se pricepe cât de cât la fotbal…Când face greșeli îl cert, nu e normal? N-am frică de nimeni.

Când tu vorbești cu un agent și apoi faci o ofertă pe la spatele lui nu mi se pare etic. E exact cum aș vorbi eu despre un jucător al echipei sale, dar fără să-l anunț pe el (n.red. – pe Rotaru).

Din păcate, toată lumea încearcă să-l copieze pe Gigi Becali și toți vor să fie ca el. Dar e greu să copiezi originalul” a declarat Florin Manea la ProSport Live.

The post „Mihai Rotaru îl copiază pe Gigi Becali! Când face greșeli îl cert. N-am frică de nimeni”. Motivul pentru care e atacat patronul Universității Craiova | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă