Mihai Rotaru e sincer: „Campionatul e un capitol închis” + Ce a spus jucătorul huiduit de galeria Universității Craiova:  „Niciodată nu mai dă pasă înapoi pe «Oblemenco»”

1 săptămână in urmă 20

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a anunțat că echipa sa nu poate lupta pentru titlu, distanța față de liderul CFR Cluj fiind aproape imposibil de recuperat.

Universitatea Craiova e pe locul cinci, cu 32 de puncte, fiind devansată de FC Botoșani (34), FC Voluntari (37), FCSB (47) și CFR Cluj (57).

Între fruntașa clasamentului și formația din Bănie sunt 25 de puncte distanță. În aceste condiții, Rotaru crede că doar o minune ar readuce formația sa în lupta pentru laurii de campioană.

Mihai Rotaru e sincer: „Campionatul e un capitol închis”

Din câte se pare, la clubul finanțat de Mihai Rotaru s-ar putea schimba antrenorul. Marius Șumudică e favorit să îi ia locul lui Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova.

Altfel, Rotaru a oferit și un exemplu despre ceea ce înseamnă presiunea publicului pe arena „Ion Oblemenco”. Bărbuț a simțit „pe pielea sa”, după ce a dat o pasă înapoi!

„Nu mai am speranțe la campionat. Trebuie să considerăm campionatul un capitol închis, printr-o minune se poate redeschide, dar trebuie să fim realiști. Suntem foarte departe, la 25 de puncte, practic 13 puncte după înjumătățire. Printr-un concurs de împrejurări s-ar putea să reintrăm ca challengeri în lupta pentru campionat, dar ar fi o minune.

Suntem pe primul loc la condiții, poate sunt echipe care au o bază mai consistentă în sensul de terenuri de antrenament, facilități, dar per total stăm cel mai bine și modul în care ne comportăm față de jucători și antrenori, toate condițiile de transport, logistică, alimentație, medicamentație. Condițiile sunt pentru mine în primul rând, ca să nu-mi pierd respectul față de mine însumi, așa am fost învățat, să dau totul ca să pot cere.

În special la tribuna a doua. Peluza, prin structura ei, este alături de jucători, și la bine și la greu. Dar tribuna a doua, o să vedeți ce e acolo, din minutul trei te-au luat. Avem și o poveste, conduceam cu 2-0 și a intrat Bărbuț prin minutul 70, l-a fluierat tot stadionul când a dat pasă înapoi, a zis că nu mai dă pasă înapoi pe Oblemenco niciodată. Jucătorii muncesc foarte bine, atitudinea e foarte bună, nu vezi pe cineva care încearcă să păcălească pe cineva. Lumea e supărată pe ce s-a întâmplat în ultimele șapte meciuri și dezamăgită” a declarat Mihai Rotaru la Sport Total FM.

The post Mihai Rotaru e sincer: „Campionatul e un capitol închis” + Ce a spus jucătorul huiduit de galeria Universității Craiova:  „Niciodată nu mai dă pasă înapoi pe «Oblemenco»” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă