Mihai Iosif a citat din Nichita Stănescu și a răspuns după acuzațiile de ”blat” făcute de fani după Poli - Rapid

1 lună in urmă 39

  • Liga 2: Astra - Petrolul, duminică, 12:30, Digi Sport 1

  • Finala Transylvania Open: Simona Halep - Anett Kontaveit, duminică, 17:30, Digi Sport 2

După înfrângerea de la Timișoara, suporterii Rapidului au criticat dur echipa, pentru că au fost folosiți fotbaliștii care au evoluat puțin, și chiar au acuzat că, după meciul cu Dinamo, Mihai Iosif și jucătorii au ”băut până la șase dimineața” într-un local din București.

Mihai Iosif, răspuns după acuzațiile suporterilor

Mai mult, unii dintre suporteri, de asemenea ca urmare a formulei de start folosite, au acuzat un ”blat” la meciul dintre Poli Timișoara și Rapid.

În replică, la conferința de presă premergătoare meciului cu U Craiova 1948, programat luni, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1, Mihai Iosif a explicat de ce a ales, de fapt, Rapidul să evolueze cu ”partitura” secundă la Timișoara și a și citat din Nichita Stănescu.

Eșecul de la Timișoara ne-a adus o tristețe tuturor. Strategia pentru acest meci a fost discutată cu patronul și președintele. N-am fost, așa cum zicea Nichita Stănescu, foarte inspirați, pentru că inspirația nu este un proces continuu, la noi munca este un proces continuu.

Dar, în același timp, am avut doi-trei jucători pe care a trebuit să-i odihnim. Am avut doi jucători, pe Alex Ioniță și pe Hlistei, care s-au îmbolnăvit cu o zi înainte de plecare, l-am avut pe Belu care n-a jucat cu CFR fiind accidentat, l-am avut pe Adrian Bălan care a jucat accidentat cu Dinamo și pe Junior Morais cu dureri de spate.

Am vrut să rulăm tot lotul pentru că suntem o echipă de Liga 1 și am întâlnit o echipă de liga a doua. Poate că cei care au intrat n-au avut destule minute și am pierdut acest meci.

N-aș vrea să se omită că am avut 17 cornere, am avut o bară, a trecut mingea prin fața porții de atâtea ori, dar ăsta a fost rezultatul și ne face pe toți triști”, a declarat Mihai Iosif, la conferința de presă.

Rapid luptă pentru play-off în Liga 1

Dacă în Cupa României a fost eliminată încă din faza optimilor de finală, Rapid traversează un moment bun în Liga 1, unde se află pe locul șapte, cu 22 de puncte acumulate în 13 runde.

Cu o victorie cu U Craiova 1948, formația lui Mihai Iosif le va devansa pe FC Voluntari și FC Botoșani și va reveni pe loc de play-off.

Etichete: suporteri rapid , mihai iosif , poli timisoara rapid
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă