Mihai Budeanu, De La 3 Sud Est, după ce a a luat Ivermectină recomandată de doctorul Alexie: „Mi s-au dat doar 5% şanse de supravieţuire, iar acest medic m-a pus pe picioare”

1 lună in urmă 20


Mihai Budeanu, membru al trupei 3 Sud-Est, care a stat aproape trei săptămâni la Terapie Intensivă cu COVID-19, anunţă că a urmat tratament cu Ivermectină la sugestia medicului Ion Alexie, din Statele Unite, transmite Antena 3.


Mihai Budeanu a declarat că i s-au dat doar 5% şanse de supravieţuire, iar doctorul Alexie, care profesează în Las Vegas, a reuşit să-l pună pe picioare, după ce i-a recomandat Ivermectina.


Eu nu pot decât să-i mulţumesc foarte mult doctorului Alexie, pentru că pur şi simplu m-a salvat de la moarte. Mi s-au dat doar 5% şanse de supravieţuire, iar acest medic a reuşit să mă pună pe picioare într-un timp ok. Am ajuns la terapie intensivă, am urmat tot protocolul care se foloseşte în România, mai puţin Ivermectina, pe care mi-a recomandat-o doctorul Alexie şi a spus că trebuie folosită urgent.

Mihai Budeanu:

Artistul a spus că tratamentul cu Ivermectină l-a luat după ce a intrat în contact cu medicul Ion Alexie din Las Vegas.


"Ivermectina am luat-o la început, când eu mă simţeam foarte rău şi luând această Ivermectină, starea mea începea să se îmbunătăţească. Am stat tot timpul la pat. După 5-6 zile, am început să-mi revin, să pot să respir normal. Nu am avut efecte secundare, absolut niciunul. Pot să vă spun că sunt în viaţă. Dacă era să se întâmple ceva…", a mai spus Mihai Budeanu.


Slovacia este prima țară care autorizează Ivermectina pentru tratamentul SARS-CoV-2, însă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a avertizat că toate produsele medicinale veterinare care conțin ivermectină sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale, asupra oamenilor putând avea efecte grave.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă