Mihaela Buzărnescu, explicații după înfrângerea în fața Italiei: "Au fost momente grele după partida de aseară, am dormit puţin"

2 săptămâni in urmă 14

Mihaela Buzărnescu a declarat, sâmbătă, după ce a fost învinsă de Elisabeta Cocciaretto, în al patrulea meci al întâlnirii România - Italia, cu 7-5, 7-6(5), în play-off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup, că a trecut prin momente grele după prima partidă şi speră că, în ciuda rezultatelor negative, nu a dezamăgit. Italia a câştigat barajul cu România.

"Am luptat până la ultima minge şi am fost aproape de a aduce un punct României. Jocul meu a fost bun, e un lucru pozitiv, forma mea sportivă e mai bună şi în creştere faţă de acum câteva luni. Mă bucur că am putut să fiu alături de echipă şi să ajut cât am putut în aceste două zile.

Sper că, în ciuda rezultatelor negative, nu am dezamăgit şi că am arătat că lupt pentru ţara mea, nu renunţ şi dau tot ce pot pe teren, până nu mai există resurse.

Au fost momente grele după partida de aseară, mi-au trebuit mai multe ore să-mi revin, am dormit puţin şi echipa a făcut tot ce a putut să mă ajute. Poate din aceste motive nu mi-a fost uşor, la începutul meciului de azi, dar am arătat că sunt puternică şi pot trece peste aceste momente", a declarat Mihaela Buzărnescu, după două ore şi 50 de minute de joc.

La conferinţa de presă a fost prezentă şi Monica Niculescu, căpitanul jucător al României, informează News.ro: "Ne-am luptat până la ultimul punct, au fost meciuri foarte echilibrate. Italia a fost puternică mental şi fizic. Cocciaretto a ajutat Eu sunt foarte mândră de fete, le mulţumesc pentru efortul depus şi le admir foarte mult".

Tot sâmbătă, Gabriela Ruse a adus României singura victorie, după disputa cu Jasmine Paolini, scor 1-6, 6-3, 6-4.

Vineri, în primele două meciuri, Irina Bara a fost învinsă de Elisabeta Cocciaretto, scor 6-1, 6-4, şi Mihaela Buzărnescu a pierdut în faţa Martinei Trevisan, scor 2-6, 6-2, 6-7 (5).

Italia a câştigat barajul, având 3-1 la general după meciurile de simplu şi va juca în calificările pentru ediţia 2022 a Grupei Mondiale, iar România va evolua în Grupa I a Zonei Euro-africane.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă