Mihaela Buzărnescu, calificare cu emoții pe tabloul principal la Miami! Cu cine va juca în primul tur al turneului american

4 săptămâni in urmă 2

Mihaela Buzărnescu, locul 137 WTA, venită din calificări, va evolua, în primul tur al turneului Miami Open, cu jucătoarea franceză Carolina Garcia, locul 51 WTA.

Ea a învins-o, în turul al doilea al calificărilor, cu scorul de 2-6, 7-6 (4), 7-5, pe germanca Anna-Lena Friedsam, locul 125 mondial şi cap de serie numărul 22, după un meci de două ore şi 50 de minute.

Românca a fost condusă în decisiv cu 5-2, cu două break-uri, şi a salvat o minge de meci la 2-5. Buzărnescu Buzărnescu (32 ani, 137 WTA) a fost dominată clar în primul set, în care Friedsam a condus cu 3-0 şi 5-1, câştigând cu 6-2.

Mihaela Buzărnescu, calificare cu emoții pe tabloul principal la Miami! Cu cine va juca în primul tur al turneului american

Buzărnescu câştigase şi primul său duel cu Friedsam, în 2018, la Hobart, în optimi, cu 7-5, 6-4.

În actul secund, românca a reuşit să se desprindă la 4-2, după trei ghemuri consecutive, dar a fost egalată, 4-4, iar apoi s-a ajuns în tiebreak. Buzărnescu a avut 3-0 şi 4-2, dar germanca a egalat, 4-4, însă Mihaela a legat trei puncte la rând (7-4) şi a restabilit egalitatea la seturi.

QFinal #MiamiOpen
🇷🇴Buzarnescu def 🇩🇪Friedsam (22) 2-6 7-6 7-5
In 3rd from 2-5 MP to 7-5
AMAZING @MikiBuzarnescu !!! pic.twitter.com/7XBopV9fzq

— TennisRomania.Com (@tennisromania) March 23, 2021

În decisiv, Buzărnescu a câştigat primul ghem, dar apoi a pierdut trei la rând (1-3), Friedsam desprinzându-se la 5-2. Germanca a ratat o minge de meci la 5-2, după care Buzărnescu a întors soarta meciului şi a obţinut o victorie de senzaţie.

Buzărnescu a încheiat cu 4 aşi şi 9 duble greşeli, iar Friedsam (27 ani, 125 WTA) cu 3 aşi şi 4 duble greşeli.

Românca şi-a asigurat un cec de 10.000 de dolari şi 40 de puncte WTA prin accederea pe tabloul principal la Miami, unde se mai află Simona Halep (direct în turul al doilea), Sorana Cîrstea (calificată şi ea în turul secund) şi Irina Begu.

The post Mihaela Buzărnescu, calificare cu emoții pe tabloul principal la Miami! Cu cine va juca în primul tur al turneului american appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă