Migranţi la frontiera Polonia-Belarus: Reuniune de urgenţă joi a Consiliului de Securitate al ONU

2 săptămâni in urmă 17

Estonia, Franţa şi Irlanda au cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU privind criza migranţilor la graniţa dintre Polonia şi Belarus, reuniune care ar urma să aibă loc joi după-amiază, au declarat diplomaţi, relatează AFP. Această reuniune va avea loc cu uşile închise, au precizat sursele citate, în timp ce tensiunea nu scade între Polonia şi Belarus, susţinut de Rusia şi acuzat de ''terorism de stat'' de către Varşovia. ''Astfel de situaţii nu ar trebui folosite din motive politice şi să devină o cauză de tensiuni între state'', a declarat miercuri, în cadrul conferinţei de presă zilnice, purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric. ''Secretarul general (Antonio Guterres) urmăreşte cu îngrijorare situaţia de la graniţa dintre Belarus şi Polonia'' şi reaminteşte ''importanţa gestionării problemelor migraţiei şi refugiaţilor în conformitate cu principiile umanitare şi cu dreptul internaţional'', a precizat purtătorul de cuvânt. Peste 2.000 de migranţi au campat de câteva zile într-o zonă împădurită de la graniţa cu Polonia, care a ridicat un gard din sârmă ghimpată şi nu mai puţin de 15.000 de soldaţi au fost desfăşuraţi pentru a le bloca accesul migranţilor. Europenii l-au acuzat de săptămâni întregi pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko că a alimentat criza prin eliberarea de vize migranţilor şi aducându-i la graniţă ca răzbunare pentru sancţiunile europene impuse în urma reprimării opoziţiei belaruse.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă