Mica Unire, sărbătorită inedit. Pe dealuri, în caiac pe Dunăre, sau cu torţe pe pârtii, românii au marcat cum au putut sărbătoarea

4 săptămâni in urmă 32

Dacă la Iaşi Mica Unire a fost pătată de un protest, în restul ţării oamenii au încercat să petreacă cum se cuvine, chiar inedit. Pe dealuri, în caiac pe Dunăre, sau cu torţe pe pârtii, românii au încercat să marcheze cum au putut ei mai bine Unirea Principatelor Române.

Mica Unire, sărbătorită inedit

La Galaţi, un grup de tineri, amatori ai sportului pe apă, au decis să marcheze Unirea Principatelor în caiac, pe Dunăre. La Vatra Dornei 100 de salvamontistii, turiști, dar și localnici au sărbătorit "altfel" Unirea. Cu toții au coborât pârtia Veverița intr-o paradă cu făclii. 

Încă de la primele ore ale dimineții, pe uliţele din Prigor a fost forfotă mare. În curtea unei case cu multă istorie pentru comunitate s-au pregătit bucate alese pentru toţi cei care au participat la ceremonia de pe Dealul Prigorului. Locul nu a fost ales la întâmplare.

Simona Miclău, primar comuna Prigor: ”Avem o imagine de ansamblu, vedem toate satele componente ale comunei, şi eu asta îmi doresc, ca toţi să fim uniţi, toate cele 5 sate care formează comuna, să fim uniţi”

Pe culmea dealului, sătenii au amplasat şi un drapel mare, unde au participat, cu mic, cu mare, la slujba de pomenire a eroilor, oficiată de către preotul comunei.

Cătălin Primejdie, preot: ”Mulţumim lui Dumnezeu pentru că suntem împreună şi nu uităm pe cei care au făcut această Unire să ne bucurăm de ea prin prezenţa noastră, prin rugăciunile pe care le facem”.

În Prigor, tradiţia adunărilor similare este foarte veche. Lumea din Prigor este foarte sociabilă şi oamenii simt nevoia să se adune împreună.

La Galaţi, un grup de tineri, amatori ai sportului pe apă, au decis să marcheze Unirea Principatelor în caiac, pe Dunăre.

Valentin Tudose, canotor amator: ”Marcăm şi noi la Galaţi ziua Unirii cum putem, altfel pentru că noi suntem înconjuraţi de apă”.

Chiar dacă hora a fost aproape imposibil de realizat perfect, canotorii s-au ţinut de mâini ca pe uscat şi au cântat, spre deliciul trecătorilor.

Şi la Vatra Dornei 100 de salvamontistii, turiști, dar și localnici au sărbătorit "altfel" Unirea. Cu toții au coborât pârtia Veverița intr-o paradă cu făclii.

Chiar dacă nu s-au mai prins în Hora Unirii, participanții au cântat imnul României, iar la final au făcut un foc de tabără la baza partiei.

Alti aproape 200 de oameni au privit spectacolul oferit de schiori de pe margine și i-au aplaudat la coborâre.

unirea principatelor romane mica unire partie torte
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă