MI5 avertizează că un agent chinez este activ în Parlamentul britanic

2 săptămâni in urmă 12

Un agent al serviciilor secrete chineze este activ în Parlamentul Marii Britanii în încercarea de influenţare a procedurilor legislative, avertizează Serviciul britanic de Informaţii Interne (MI5), conform postului Sky News.

Deputaţii britanici au fost înştiinţaţi de preşedintele Camerei Comunelor, sir Lindsay Loyle, că o femeie „se implică în activităţi de interferenţe politice în numele Partidului Comunist Chinez, prin interacţiuni cu parlamentari britanici”. Femeia acţionează în numele unui grup de lobby politic al minorităţii chineze din Marea Britanie.

Liderul grupului Partidului Conservator din Camera Comunelor, Iain Duncan Smith, vizat de sancţiuni impuse de Beijing din cauza criticilor faţă de încălcarea drepturilor etnicilor uiguri din China, a dezvăluit că avertismentele provin de la Serviciul britanic de Informaţii Interne (MI5), mai notează sursa citată de Mediafax.

„Înţeleg că preşedintele Camerei Comunelor a fost contactat de MI5 şi avertizează deputaţii că există un agent al Guvernului chinez activ aici, în Parlament, colaborând cu un membru al Parlamentului, în mod evident pentru acţiuni subversive asupra proceselor politice de aici. În calitatea de membru al Parlamentului sancţionat de Guvernul chinez, eu cred că este o problemă gravă”, a afirmat Iain Duncan Smith.

Editor : Liviu Cojan

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă