Metroul din Budapesta, primul deschis în Europa continentală, a împlinit 125 de ani

1 săptămână in urmă 16

​Metroul din Budapesta, al doilea deschis în lume, după cel din Londra, a împlinit 125 de ani, linia 1 fiind o adevărată minune a ingineriei. Linia are 4,4 km și este încă folosită, fiind celebră pentru stațiile mici, dar frumoase. Metroul din Budapesta are 4 magistrale, fiind utilizat zilnic de peste 1,1 milioane pasageri. Londra a deschis în 1863 prima linie de metrou, Parisul la 1900, iar Berlinul, la 1902.

La început linia avea 3,7 km, dar a fost ulterior extinsă (în 1970).

Linia 1, Millennium Underground Railway, Metro 1, are 4,4 km, de Vörösmarty tér la Széchenyi fürdő și a fost construită în doar 21 de luni, trenurile începând să circule din 2 mai 1896. A fost o lucrare scumpă și complicată, dat fiind că era vorba de trenuri electrice. Linia a fost adăugată în patrimoniul mondial UNESCO. Localnicii îi spun kisföldalatti, adică metroul mic și aproximativ 100.000 de oameni merg zilnic pe această linie istorică.

Budapesta, pe atunci capitală imperială, crescuse mult și avea nevoie de metrou. În 1870 orașul avea 300.000 de locuitori, la 1890 depășise 550.000, iar în 1900 avea să ajungă la 860.000 de locuitori. La 1910 orașul avea peste 1,1 milioane de oameni, iar la începutul celui de-al doilea război avea peste 1,5 milioane de oameni.

Acum Budapesta are patru magistrale de metrou, lungimea totală fiind de 40 km, dar la a doua magistrală lucrările au început în anii 50 și s-au terminat în 1970. A treia linie a fost deschisă în 1976, iar a patra în 2014, fiind automatizată.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă