Meteo. Urcă temperaturile în termometre, dar vin ploile peste noi. Ce zone sunt vizate

3 săptămâni in urmă 1

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis o nouă prognoză pentru perioada ce urmează. Veștile bune s-au lăsat o vreme așteptată, dar iată că au venit! Temperaturile urcă în termometre în câteva din zonele de pe teritoriul României.

Prognoza ANM. Vremea se încălzește

Ziua de azi marchează temperaturi mai calde decât până acum. Românii au fost îngrijorați de ninsorile periodice de care au avut parte multe zone de pe teritoriu în luna martie, unde maximele normale erau cu totul altele.

Atmosfera urmează să fie foarte plăcută, soarele făcându-și apariția în majoritatea zonelor țării. În partea de sud-est și în vest se mai adună norii și s-ar putea să plouă slab prin Dobrogea.

Vântul va avea intensificări în regiunile estice și în zona montană înaltă, iar maximele pleacă de la 5 grade Celsius în depresiuni și ajung la 15 grade Celsius în Oltenia. Vom avea parte de înnorări în Dobrogea și Bădăgan, poate și câteva ploi slabe în Dobrogea, iar temperaturile mai cresc puțin față de ziua precedentă.

În Moldova sudică și Muntenia de nord vremea continuă să se încălzească și nu sunt anunțate ploi. În nordul Transilvaniei și în Maramureș se anunță vreme bună în ansamblu, se mai anunță nori, dar nu sunt anunțate și precipitații.

În zona de vest a țării găsim soare și vreme bună. Vineri vom avea parte de până la 13 grade maximum, iar noaptea surprinde cu lapoviță și condiții de polei. În Oltenie va fi cu mult mai cald decât în celelalte regiuni, iar temperaturile vor ajunge la 14-15 grade Celsius, cu soare și o atmosferă plăcută în cea mai mare parte a zilei. Dimineața apar condiții de ceață pe la câmpie.

De ce a întârziat atât de mult primăvara? Explicația specialiștilor

„Deocamdată, în martie, ca în fiecare an am avut şi manifestări de iarnă. Nu e neobişnuit. Anul trecut am avut viscol în 22 martie. În 2017, am avut viscol în zona Moldovei în 19-21 aprilie.

Se poate întâmpla orice, chiar şi în martie şi aprilie. Pe măsură ce înaintăm în primăvară, astfel de manifestări sunt tot mai rare şi durează tot mai puţin, dar ele pot exista”, a spus Meda Andrei, meteorolog, conform digi24.ro.

Consecințele schimbărilor climatice pentru Europa

-Europa Centrală și de Sud se confruntă mai frecvent cu valuri de căldură, incendii forestiere și secetă.
-Zona mediteraneeană devine tot mai aridă, ceea ce o face vulnerabilă în fața secetei și a incendiilor forestiere.
-Nordul Europei devine considerabil mai umed și este posibil ca inundațiile pe perioada iernii să devină un fenomen obișnuit.
-Zonele urbane, în care trăiesc în prezent 4 din 5 europeni, sunt afectate de valuri de căldură, inundații sau creșterea nivelului mărilor, și adesea nu dispun de mijloacele necesare pentru a se putea adapta schimbărilor climatice. (Sursa: ec.europa.eu)

The post Meteo. Urcă temperaturile în termometre, dar vin ploile peste noi. Ce zone sunt vizate appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă