Meteo martie 2021. Vremea se schimbă peste tot în România, unde ninge azi

2 luni in urmă 3

Meteo martie 2021. Astăzi avem vreme rece în aproape toată țara. Luna martie, capricioasă, nu aduce încă primăvara mult așteptată. Temperaturile scăzute vor fi resimțite în termomentre astăzi, chiar dacă soarele este prezent.

Meteo martie 2021. Astăzi temperaturi cuprinse între -13 şi -11 grade Celsius

Deși suntem în luna martie vremea nu țiine cu noi. ANM anunță temperaturi extreme de până la -13 grade Celsius, din păcate. Se prognozează precipitaţii sub formă de ploi locale, dar şi mixte, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, acestea fiind însoţite de intensificări ale vântului.

De asemenea, în zonele de câmpie vor fi condiții de producere a ceții. În aproape toată țara, în această dimineață, temperaturile au fost scăzute, iar peste zi vor mai crește, dar  nu cu  mult.

ANM spune că astăzi vor fi și intensificări ale vântului, mai ales zona Carpaților Orientali. Vântul își va face resimțită prezența, trecător și în zona de sud-est a țării, în Dobrogea. Conform comunicatului ANM, maximele de astăzi se situează în jurul valorilor de 3 și 9 grade. Minimele zilei de duminică, 7 martie, spune ANM, vor ajunge la -13…-11 grade. Zonele unde vom avea aceste temperaturi scăzute sunt depresiunile intramontane.

Bucureștiul a avut parte de temperaturi scăzute în această dimineață. La ora la care scriem acest material în Capitală sunt 4 grade Celsius. Pe tot parcursul zilei nu vomo avea parte de precipitații, astfel că cerul va fi senin toată ziua și vom avea 8 grade în termomentre. Din păcate, spre seară, temperaturile vor fi mai scăzute, ajungând la -5 și -2 grade.

Meteo martie 2021. ANM previzionează încălzirea vremii de luni

Începând de mâine, în aproape tot teritoriul, vremea se va încălzi treptat. Fenomenele de precipitații, sub formă de ploaie sau ninsoare, vor fi mai scăzute. Astfel că, luni vom avea temperaturi cuprinse între între 5 și 13 grade.

Tot de luni temperaturile minime vor fi cuprinse între -8 și 2 grade. În capitală, prima zi a săpătămânii vitoare aduce temperaturi ridicate. Bucureștenii vor avea parte de cer senin, soare și temperaturi maxime cuprinse între 11 și 12 grade. În timpul dimineții, și spre seară, temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 și 0 grade. La nivelul capitalei vântul va sufla slab și moderat.

Pentru restul zonelor ANM anunță o aceeași încălzire treptată a vremii, temperaturile crescând în termometre și ajungând până la 11 grade Celsius, dar valorile minime vor fi totuși negative, ajungând la -5 și 3 grade.

Ușor, ușor, primăvara își face simțită prezența, ANM preconizând că din cea de a doua săpătămână vremea trece într-un proces de încălzire accentuată.

The post Meteo martie 2021. Vremea se schimbă peste tot în România, unde ninge azi appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă