Mesajul prințului William, după moartea bunicului său, prințul Philip: ”Un om extraordinar”

1 lună in urmă 16

Prinţul William i-a adus luni un omagiu bunicului lui, prințul Philip, decedat vineri, 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani. ”Bunicul meu a fost un om extraordinar şi parte a unei generaţii extraordinare”, a transmis ducele de Cambridge, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, potrivit News.

„Centenarul vieţii bunicului meu a fost definit de serviciu – în slujba ţării sale şi Commonwealth-ului, soţiei lui şi reginei şi familiei noastre”, a transmis prinţul William în mesajul care a fost postat și pe Instagram, alături de o fotografie în care prinţul Philip e alături de strănepotul său George.

„Mă simt foarte norocos să am nu doar exemplul lui care m-a ghidat, ci şi prezenţa lui mult în viaţa mea de adult – ambele, în vremuri bune şi în cele mai grele zile. Voi fi mereu recunoscător că soţia mea a avut atâţia ani să îl cunoască pe bunicul meu şi pentru bunătatea pe care el i-a arătat-o. Nu voi lua de-a gata amintirile speciale pe care copiii mei le vor avea întotdeauna cu străbunicul lor venind să îi ia cu trăsura şi că au văzut ei înşişi simţul lui contagios de aventură, precum şi simţul umorului”, a transmis ducele de Cambridge. 

„Bunicul meu a fost un om extraordinar şi parte dintr-o generaţie extraordinară. Catherine şi cu mine vom continua să facem ce el şi-ar fi dorit şi o vom sprijini pe regină în anii următori. Îmi va lipsi bunicul meu, dar ştiu că el ar fi vrut ca noi să continuăm munca”, se mai arată în mesajul transmis de prințul William.

Prințul Philip, duce de Edinburgh și soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a decedat vineri.

Slujba de înmormântare va avea loc pe 17 aprilie, a anunțat sâmbătă Palatul Buckingham, iar prințul Harry intenționează să participe.

Prinţul fusese externat pe 16 martie, la o lună după ce fusese spitalizat la Londra pentru tratarea unei infecţii şi după ce a suferit o intervenţie chirurgicală cardiacă.

Căsătoria reginei Elisabeta a II-a cu prințul Philip a fost cel mai lung mariaj al unui suveran britanic. Mai exact, cei doi se cunoșteau de 87 de ani și au fost căsătoriți 73.

Foto: Epa

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă