HANDBAL · HANDBAL
Articol de Marian Ursescu - Publicat sambata, 30 ianuarie 2021, 15:43 / Actualizat sambata, 30 ianuarie 2021 15:44
Sunt mândru de faptul că am avut privilegiul de a juca în fața celor mai buni fani din lume și că am avut susținerea lor, eu, un croat născut la Osijek”, a scris între altele Kuduz
Ante Kuduz (26 de ani), unul dintre cei mai valoroși jucători ai campioanei Dinamo București, va părăsi gruparea din Ștefan cel Mare la finalul sezonului. El a semnat deja cu Vardar Skopje, fosta dublă câștigătoare de Liga Campionilor, pentru că-și dorește să joace în Liga Campionilor. Kuduz știe că numai așa ar putea ajunge să evolueze în naționala țării sale, cu care a participat la Euro 2020. Kuduz a transmis fanilor de la Dinamo un mesaj din suflet și le promite că se va întoarce într-o zi să joace în tricoul alb-roșu.
MESAJUL LUI KUDUZ
Pentru toți câinii mei:
A fost o onoare pentru mine să îmbrac tricoul unui club mare cum e Dinamo București! Voi, fanii, ați jucat un rol important în dezvoltarea mea ca persoană și ca jucător, și sunteți motivul pentru care această iertare este importantă pentru mine! Sunt mândru de faptul că am avut privilegiul de a juca în fața celor mai buni fani din lume și că am avut susținerea lor, eu, un croat născut la Osijek. Pot să spun cu mâna pe inimă că Bucureștiul este a doua mea casă, iar Dinamo a doua mea familie. Așa că, sper, ca la sfârșitul acestui sezon, să nu spun «adio», ci doar «la revedere» și că voi avea ocazia să mă întorc la club într-o bunî zi și să fiu iar alături de suporteri și la dispoziția clubului nostru!
Astăzi mă uit înapoi la timpul petrecut împreună și vreau să vă mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-ați acordat în ultimii trei ani! Mi-am făcut prieteni pentru toată viața, m-ați ajutat să-mi împlinesc visele și am adunat amintiri pe care nu le-aș schimba pentru nimic în lume! Mulțumesc! Și acum...să luăm campionatul și Cupa României și să facem un boom în Europa... Cine suntem? Augh! augh! augh!
Dinamo își pierde briliantul! Ante Kuduz a semnat cu Vardar SkopjeFinală scandinavă la CM de handbal masculin: Suedia și Danemarca joacă pentru aur!Cine a fost femeia pe care Elena Ceaușescu a urât-o cel mai mult. Incredibil ce a pățit una dintre cele mai frumoase actriţe din ţara noastră
Libertatea
12:15 |
Fotbal, Liga 1
Gaz Metan - Academica Clinceni Digi 1, Telekom 1, Look Sport |
14:00 |
Fotbal, Bundesliga 2
Hamburger - Paderborn Digi 4, Telekom 4 |
14:15 |
Fotbal, Liga 1
Sepsi - Voluntari Digi 1, Telekom 1, Look Plus |
14:30 |
Fotbal, Premier League
Everton - Newcastle Eurosport |
15:00 |
Fotbal, La Liga
Eibar - Sevilla Digi 2, Telekom 2, Look Sport |
16:00 |
Fotbal, Serie A
Bologna - Milan Digi 3, Telekom 3, Look Sport 2 |
16:30 |
Fotbal, Bundesliga
Bayern Munchen - Hoffenheim Digi 4, Telekom 4, Look Sport 3 |
17:00 |
Fotbal, Premier League
Manchester City - Sheffield Utd Eurosport |
17:15 |
Fotbal, La Liga
Real Madrid - Levante Digi 1, Telekom 1, Look Plus |
19:00 |
Fotbal, Serie A
Sampdoria - Juventus Digi 2, Telekom 2, Look Sport |
19:30 |
Fotbal, La Liga
Valencia - Elche Digi 3, Telekom 3, Look Sport 2 |
19:30 |
Fotbal, Bundesliga
Leipzig - Leverkusen Digi 4, Telekom 4, Look Sport 3 |
19:30 |
Fotbal, Premier League
Arsenal - Manchester United Eurosport |
20:15 |
Fotbal, Liga 1
FCSB - Poli Iași Digi 1, Telekom 1, Look Plus |
21:45 |
Fotbal, Serie A
Inter - Benevento Digi 2, Telekom 2, Look Sport |
22:00 |
Fotbal, La Liga
Villarreal - Real Sociedad Digi 3, Telekom 3, Look Sport 2 |
22:00 |
Fotbal, Ligue 1
Marseille - Rennes Digi 4, Telekom 4 |