Mesajul care l-a făcut pe Edi Iordănescu să plece de la FCSB! Gheorghe Mustață confirmă: „Altfel, nu ar fi plecat!” | EXCLUSIV ProSport Live

3 săptămâni in urmă 8

Edi Iordănescu a plecat de la FCSB deoarece a fost dezamăgit de atitudinea lui Gigi Becali, a anunțat șeful suporterilor vicecampioanei, Gheorghe Mustață.

Edi Iordănescu a hotărât să se despartă de FCSB după intervențiile lui Gigi Becali din ultima vreme, dar picătura care i-a umplut paharul ar fi fost, de fapt, un mesaj privat primit din partea acestuia. Liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, a confirmat că tehnicianul s-a decis în momentul în care i s-a transmis că se află în casa patronului.

Invitat în cadrul ProSport Live prin telefon, suporterul spune că are o legătură foarte apropiată cu Edi Iordănescu, iar acesta i-a confirmat motivul plecării.

Gheorghe Mustață: „E treaba noastră că vin și se înjosesc?”

Liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, a vorbit despre despărțirea dintre Edi Iordănescu și Gigi Becali. Invitatul ProSport Live a spus că tehnicianul a cedat în momentul în care patronul i-a transmis că este la el acasă.

Cei doi au avut o înțelegere, inclusiv contractuală, prin care Gigi Becali își lua angajamentul că nu va interveni peste deciziile de la echipă și că nu îi va critica pe jucători în spațiul public. Gheorghe Mustață a pornit un adevărat război după ce a aflat de plecarea lui Edi Iordănescu și a transmis că suporterii nu vor susține niciun alt antrenor, indiferet de numele său.

Între timp, pe banca lui FCSB a fost instalat Toni Petrea, genul de antrenor care i se va supune în totalitate lui Gigi Becali.

„Ei vin și pleacă, noi rămânem aici. E treaba noastră că vin și se înjosesc?! Edi nu pleca de la Steaua dacă nu venea acel mesaj. Am vorbit prin mesaje cu Edi Iordănescu, vorbim tot timpul de acum încolo, o prietenie nu o dăm la o parte cu una, cu două.

Acel mesaj cum că vii la mine în casă. Cum poți să mai stai?!”, a declarat Gheorghe Mustață în cadrul ProSport Live.

The post Mesajul care l-a făcut pe Edi Iordănescu să plece de la FCSB! Gheorghe Mustață confirmă: „Altfel, nu ar fi plecat!” | EXCLUSIV ProSport Live appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă