Mesaj pentru suporterii FCU Craiova la despărțire: „Nu ne-au interesat nici clauzele. Omul e piesă și ca antrenor, și ca om, trebuia să plec”

3 săptămâni in urmă 24

Articol de - Publicat joi, 04 noiembrie 2021, 16:08 / Actualizat joi, 04 noiembrie 2021 16:09

Flavius Stoican, 44 de ani, s-a despărțit ieri de FCU Craiova, la capătul a doar 28 de zile de mandat. Astăzi, și secundul său, Bobi Verdeș, 40 de ani, a spus „adio” grupării din Bănie, nedorind să rămână ca interimar pentru etapa din week-end cu Sepsi

Fostul atacant și-a urmat prietenul și colaborator, considerând că, dacă a venit cu Flavius, pleacă alături de el. 

Conform informațiilor GSP.ro, cei doi au renunțat la clauzele de reziliere pe care le aveau cu juveții, de 20.000 de euro, respectiv 5.000 de euro. Verdeș a oferit un interviu Gazetei Sporturilor în care și-a spus punctul de vedere la despărțire.

Bobi Verdeș: „Într-un timp incredibil de scurt, am reușit să aducem o schimbare în jocul echipei”

- Bobi, ce sentimente ai acum, la despărțire, din nou, de Craiova? 
- Sunt trist și e dureros că am plecat așa repede pentru că, într-un timp incredibil de scurt, am reușit să aducem o schimbare în jocul echipei. Apreciat de oameni care cunosc fenomenul. Mă refer la organizare, la joc, la atitudine, la dorință. Am strâns puncte și am urcat în clasament. Mai mult, suporterii au început să spere.

- Ce considerați că ați lăsat în urma voastră? 
- Când i-a arătat Flavius Stoican lui Sidibe imagini cu suporterii din Peluza Sud și cu oameni care iubesc această echipă, simțeai că băiatul putea muta și munții din loc. Starea de spirit se schimbase, era altceva, alt aer. Pe românește, pe oltenește, pe ce vreți, începusem să fim o echipă.

 „Angajezi doctor și-l înveți cum să folosească bisturiul?! Nu sunt marioneta nimănui”

FCU CRAIOVA

Noi dezvăluiri din scandalul Mititelu - Stoican de la FCU Craiova: „Angajezi doctor și-l înveți cum să folosească bisturiul?! Nu sunt marioneta nimănui”

Bobi Verdeș: „Stoican e piesă ca antrenor. Mai presus de meserie, are un caracter extraordinar”

- E clar că sunteți supărați, triști, acum, la despărțire, dar ce momente frumoase ați avut în aceste patru săptămâni? 
- Momente de bucurie au fost, de satisfacție, când am văzut fericirea unui copil cu potențial, Blidar, la el mă refer, când a debutat în Liga 1. Bucuria lui Raicea când a marcat în premieră în Liga 1, evoluția strălucitoare a lui Mogoșanu, care a avut șansa să-și arate calitățile.

- Ce părere ai despre cum ați fost tratați acolo? 
- Eu doar atât vreau să precizez, fără să dau cu piatra. Chiar dacă Flavius m-a rugat să continui, nu am putut. Pentru că fără el lucrurile nu pot fi la fel. Omul e piesă ca antrenor și, mai presus de meserie, are un caracter extraordinar. 

Ca idee, noi am avut clauză de reziliere și nu ne-a interesat pentru că este echipa care ne-a adus cele mai frumoase momente în cariera de fotbalist. Am zis „stop” și „gata”. Le mulțumesc suporterilor și-i iubesc!

VIDEO Concluziile lui Alexandru Raicea după remiza cu Rapid

Citește și alte știri de actualitate:

EXCLUSIV Noi dezvăluiri din scandalul Mititelu - Stoican de la FCU Craiova: „Angajezi doctor și-l înveți cum să folosească bisturiul?! Nu sunt marioneta nimănui”

EXCLUSIV FCU Craiova, părăsită și de „interimar”: „Principiile nu au murit” » Mititelu jr. speră să numească azi noul antrenor

Playtech: BOMBĂ! Gigi Becali a avut dreptate! Anamaria Prodan a dat cărțile pe față și se căiește acum


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă