Mesaj-pamflet de Sfântul Ioan de la medicul din Găești care a încercat vaccinarea generală: ”E modul meu personal de a felicita prietenii”

1 lună in urmă 1

”Ioaneeee unde mergi așa devreme?” - „Mă duc la vaccinare ba Ghe!” - „Păi nu ți-e frică?” - „Nu mi-e frică, mă vaccinează Belușică” - „Aha, hai că vin și eu că ăsta ne primește numai câte 5” - este postarea medicului Laurențiu Belușică, care precizează că este vorba de un pamflet și mesajul nu are „multă legătură” cu realitatea.

„Reprezintă modul meu personal de a spune la mulți ani colaboratorilor, prietenilor mei și tuturor celor care mă cunosc cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan . Așa că, la mulți ani tuturor, hai la vaccinare și Doamne ajută!”, adaugă medicul.

Înainte de acest mesaj, manager Spitalului Găești a avut o altă postare, în care vorbește despre „sistem”, precizând că nu se referă la o persoană anume sau la o instituție anume, ci „la o chestie care s-a născut prin anii 50 și care încă se târâie printre noi”.

Sistemul sau „chestia” are „șapte capete, epoleți vechi de 60 de ani, solzi, niște resturi de uniformă militară, jumate de halat de spital, vai mama lui și robă de honoris causa ruptă și aia, hidoasă, ce mai. Mai face lucruri bune ici colo dar gata, sînt altele mai bune”.

„Așadar, sistemule, bună dimineața. Cele bune să se adune, cele rele le discutăm aici că nu avem unde.
1. Mă pui să țin oamenii din linia de vaccinare 12 ore la lucru în fiecare zi plus în we. Tu ai citit codul muncii?
2. Mi-ai programat sâmbătă în 12 ore de lucru 2 pacienți la ora zece. Șții că pierd 3 doze? Dar mă ajută un înger păzitor și o să o scot la lumină.
3. Tu șții că dintr-un flacon se pot vaccina 6 oameni și nu 5? În Olanda așa se face. Dar ei au farmacist în grupa de vaccinare. Tu nu te-ai gândit. Nici măcar nu ai citit.
4. Tu șții că eu, cu o singură linie de vaccinare care este concepută după toate regulile legale, pot să vaccinez 200-250 de oameni pe zi ? Azi mi-ai programat 5.
Mai am, dar acum te las să te gândeșți și să dormi puțin că e ora prânzului. Ne auzim mâine dimineață. Vezi să ți iei diseară pastilele de hipertensiune și de scădere a colesterolului”, a fost mesajul medicului.

Laurențiu Belușică dorea să vaccineze pe oricine venea la spital

Laurențiu Belușică anunțase că vaccinează orice persoană interesată, pentru a nu pierde dozele de vaccin nedorite. Ulterior, DSP a făcut un control la spital, iar Ministerul Sănătății a anunțat că în Spitalul Găeşti au fost imunizate doar cadre medicale.

Managerul Spitalului Orăşenesc Găeşti din judeţul Dâmboviţa a anunţat pe reţelele de socializare că în centrul de vaccinare de la Găeşti orice persoană se poate vaccina. Anunţul a produs bucurie în rândul oamenilor care i-au scris medicului pentru a fi trecuţi pe listă.

El a precizat că refuză să arunce dozele de ser neutilizate şi, prin urmare, a început să vaccineze orice doritor, indiferent de vârstă sau de gradul de risc privind efectele bolii.

"Dintr-un flacon se diluează și se vaccinează cinci persoane și nu este stabil decât șase ore. Dacă se folosește o singură doză la o singură persoană rămân patru doze, care, dacă nu se adminstrează în următoarele cinci-șase ore, se aruncă. Și am zis că vaccinăm. Are prioritate personalul medical și nemedical, angajat în sistemul de sănătate, care este arondat spitalului orășenesc Găești. O doză costă 12 euro, un flacon cu cinci doze costă 60 de euro. Decât să-l arunc și să nu-l fac, mai bine îl fac la altcineva care are nevoie. Dacă nu e nimeni din lista de priorități disponibil care să vrea să se vaccineze, să zicem că nu e nimeni, vaccinez și pe cineva care nu este în această fază, decât să arunc vaccinul. Asta este ideea", a precizat Beluşică la Antena 3.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă