Medicul Valeriu Gheorghiță, anunț crunt cu privire la tulpina indiană. Pericolele care pândesc România

2 săptămâni in urmă 27

Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gheorghiță, a vorbit în cursul serii de duminică despre cât de contagioasă și periculoasă este tulpina indiană, avertizând populația cu privire la pierderea eficienței vaccinurilor în fața mutațiilor nou apărute. Din păcate, pentru a eradica cât mai repede această pandemie, renumitul medic oferă câteva soluții clare pe care toată lumea trebuie să le ia în calcul cât mai repede.

Tulpina indiană, descoperită și în Europa

India se confruntă cu o perioadă extrem de grea, după ce a anunțat apariția unui val de Covid-19 car eface ravagii, astfel că, în cursul zilei de duminică au fost raportate 350.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, fiind stabilit un record mondial.

Tulpina indiană a fost descoperită în luna octombrie în vestul Indiei, fiind considerată dublu mutantă. Astfel, cercetătorii au descoperit două mutații îngrijorătoare la nivelul proteinei Spike.

Printre cele două mutații a fost identificată E484Q, mutația regăsită și la variantele sud-africane și braziliene, astfel că este cunoscută reducerea eficienței vaccinului în fața acesteia. Cea de-a doua mutație este L452R, descoperită în California, fiind responsabilă pentru creșterea gradului de transmitere a virusului.

Identificarea acestor două mutații ridică semne de întrebare cu privire la eficiența vaccinurilor în fața lor, însă, până acum nu a fost dovedit.

Pe lângă scăderea eficienței în fața vaccinului, tulpina indiană poate fi mai contagioasă, ceea ce înseamnă că numărul cazurilor va crește.

India trece printr-o criză sanitară extrem de mare, iar din păcate, tulpina indiană a ajuns și în Europa, sâmbătă fiind anunțat primul caz în Elveția.
Acest lucru s-a întâmplat după ce joi, autoritățile din Belgia anunțaseră depistarea a 20 de studenți indieni testați pozitiv la această tulpină.

Valeriu Gheorghiță, despre singura soluție de salvare

Coorodonatorul campaniei de vaccinare trage un semnal de alarmă cu privire la vaccinarea populației, evitând astfel dezvoltarea și transmiterea virusului cu mutații mai contagioase și mai periculoase. Medicul a făcut referire la noua mutație indiană, explicând impactul pe care îl poate avea asupra tuturor.

“Este vorba despre mutații care cresc contagiozitatea acestui virus. Este ceea ce spuneam până în acest moment, atât timp cât acest virus se propagă în rândul populației, are șanse să acumuleze noi mutații, care fie cresc agresivitatea, fie cresc contagiozitatea, fie fac ca acest virus să fie mai rezistent la acțiunea vaccinurilor, drept pentru care vaccinarea rămâne în momentul de față, alături de respectarea măsurilor de prevenție, principalele măsuri de combatere a răspândirii infecției, de limitare a consecințelor acestei pandemii.

Categoric, oricând poate să genereze noi mutații. Acestea sunt atent supravegheate la nivel internațional. Nu sunt neapărat elemente care să creeze un nou context din punct de vedere virusologic.
Este important să continuăm vaccinarea cu vaccinurile disponibile. La momentul actual pot să spun că sunt foarte eficiente, și ne uităm ce se întâmplă în Israel, în Marea Britanie.

Sunt țări care au înregistrat un număr extrem de scăzut de decese. Israelul, ieri nu a înregistrat niciun deces, pentru prima oară după atâtea luni. Este o veste extraordinară și tocmai de aceea acest mesaj trebuie să fie foarte bine înțeles”, a afirmat acesta, la Digi24.

The post Medicul Valeriu Gheorghiță, anunț crunt cu privire la tulpina indiană. Pericolele care pândesc România appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă