Medicul sancționat de la Rădăuți: „După amendă, am aruncat vaccinul”

1 lună in urmă 1

Medicul de la Spitalul Rădăuți, amendat de DSP Suceava la cererea Ministerului Sănătății, pentru că în centrul medical s-ar fi vaccinat 563 de persoane care nu erau eligibile în această etapă a campaniei, respinge acuzațiile care i se aduc și anunță ca va contesta amenda. 

El spune că după ce a fost amendat, a fost forțat să arunce dozele rămase pentru că oamenii nu au mai venit să se vaccineze.î
„Este o eroare, nu este adevărat. Au fost descoperite 563 de persoane neprogramate. Aici există câteva nuanțe de precizat. Un pacient care vine să se vaccineze are un anumit program. Şi mă întreabă şi le spun sincer: „Da, ai programare, este în regulă, revii mâine sau când se poate”.

Acest pacient care vine a doua sau a treia zi cu acea hârtie pe platformă apare ca neprogramat. când au venit să verifice acele liste, au găsit pacienţi mult peste numărul de programări în ziua respectivă pentru că au fost dintre ei programaţi în altă zi și nu au putut ajunge. Asta s-a întâmplat de-a lungul timpului.”, a declarat medicul Andrei Manta, joi, la Antena 3.

De asemenea, medicul susține că la finalul programului a vaccinat pacienți care veneau să aștepte la spital, pentru a vedea dacă rămân doze care se risipeau. Acesta spune că inclusiv autoritățile le-au recomandat medicilor să procedeze așa. După controlul DSP, la finalul zilei vaccinurile care au rămas au fost aruncate.

„Sfatul mai puţin informal al DSP-ului este să nu irosim dozele. Ce se poate întâmpla.... La poarta spitalului sunt doi pacienţi programaţi, la ora 18.00, înainte de sfârşitul programului, care au şi venit.  Eu, de pildă, am avut şase pacienţi. Dintre cei şase, doi erau programaţi, restul nu. (...) Imediat după ce am primit amenda am gândit următorul lucru: „Am trei variante...

Fie reprogramez în altă zi pe toată lumea, fie le fac vaccin celor doi şi numai celor doi care erau programați, ceea ce înseamnă că restul din conţinutul flaconului va putea fi casat, fie îi vaccinăm pe toţi, cât se poate, chiar dacă nu au programare în ziua respectivă. Aseară, după ce am luat amendă, am casat vaccinurile. Le-am făcut vaccin celor care erau programaţi. Dumneavoastră ce aţi face, după ce vine DSP și te sprijină în luarea unor decizii, te sfătuieşte şi apoi trimite un corp de control şi îţi dă amendă? Ce aţi face?”, a spus medicul Andrei Manta.

Ministerul Săntății a anunțat joi primele sancțiuni, după ce ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a declarat miercuri că că 1.353 de persoane s-ar fi vaccinat anti-COVID-19, deşi erau eligibile pentru etapa a treia.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă