Medicul Adrian Marinescu rupe tăcerea despre starea de sănătate a lui Alexandru Arșinel. Ce se întâmplă cu marele actor după ce s-a infectat cu Covid-19

3 săptămâni in urmă 27

Vestea că Alexandru Arșinel a fost infectat cu Covid-19 a cutremurat o țară întreagă, mai ales pentru că marele actor se imunizase cu ambele doze de vaccin. Pentru că multe persoane au pus la îndoială eficiența vaccinului, directorul Institutului „Matei Balș” a explicat miercuri seară situația în care se află actorul și soția sa, infectată și ea cu Covid-19.

„Aceasta este dovada”

Alexandru Arșinel se află împreună cu soția sa în spitalul „Matei Balș” de cinci zile, perioadă în care au fost monitorizați atent de către toate cadrele medicale. Din fericire, starea acestora nu este una care să le pună viața în pericol, ei fiind protejați de imunitatea oferită de vaccinul pe care l-au făcut anterior.

Chiar și așa, infectarea cu noul coronavirus a venit ca un șoc, cei doi, cât și familia, considerând că sunt protejați în totalitate. În urmă cu două zile, marele actor a oferit câteva informații despre simptomele pe care le-a avut și despre momentul în care a descoperit că este infectat.

”Ce să vă spun, noi suntem apărați totuși de vaccinul pe care l-am făcut. Noi am făcut vaccinurile amândouă, deci în mod normal gust, miros și alte treburi nu trebuie să apară în dialogul nostru. M-a luat puțină durere de cap, puțină temperatură și când spun puțină, chiar puțină.

Și atunci copiii mei care au avut mi-au spus ”tată, trebuie să faci un test”, iar la test am ieșit că am covid”, a spus artistul.

“Vaccinul înseamnă o probabilitate mai mică de a mă infecta”

Directorul de la “Matei Balș” face apel la cetățeni cu privire la vaccinare. Acesta insist asupra faptului că persoanele vulnerabile au nevoie de acest vaccin pentru a preveni dezvoltarea unor forme grave ale bolii.

„Eu cred că se întâmplă exact invers, e dovada că dacă mă vaccinez și apoi mă infectez, nu voi face boala, nu voi face o formă severă, nu voi avea complicații. Vorbesc aici de persoane vulnerabile, de vârstnici, de cei cu boli cronice, care dacă s-ar infecta și n-ar fi vaccinate ar avea o probabilitate mare să facă forme severe și să-și pună viața în pericol.

Deci până la urmă vaccinul înseamnă o probabilitate mai mică de a mă infecta, dar și dacă mă infectez ceea ce contează este că nu voi face formă severă. De fapt, acesta este obiectivul, de a-i proteja pe cei vulnerabili.

E un obiectiv individual pentru cel vulnerabil și bineînțeles la nivel de masă, în momentul în care imunizarea este extinsă duce la ceea ce ne dorim cu toții, adică la întoarcerea la normalitate”, a dezvăluit acesta la Digi24.

Vaccinul gripal a avut o eficacitate redusă

Adrian Marinescu și-a expus punctul de vedere cu privire la modalitatea pe care o consideră cea mai eficientă pentru a transmite un mesaj transparent către români. De asemenea, medicul reamintește de eficiența vaccinului antigripal, mult mai mică decât cea a vaccinului anti-Covid-19.

„Ne-am dori să fie un vaccin cu eficacitate 100%. Dar să nu uităm că vaccinul antigripal a avut o eficacitate între 40% și 60% în ultimul an înainte de pandemie. (…) Cu mesaje transmise cu calm, să le spunem oamenilor că orice vaccin are și efecte adverse, chiar dacă sunt foarte puține.

Eu cred că este o putere a exemplului cu Pfizer și Moderna, cum era percepută o variantă modernă la început și mulți voiau să meargă pe varianta clasică. Eu zic că orice vaccin este de luat în calcul”, a explicat Adrian Marinescu.

 

The post Medicul Adrian Marinescu rupe tăcerea despre starea de sănătate a lui Alexandru Arșinel. Ce se întâmplă cu marele actor după ce s-a infectat cu Covid-19 appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă