Medic din Ploieşti: Mai tot timpul am avut probleme cu TIR-ul ATI. Vara nu răceşte, iarna nu încălzeşte / Ce probleme au fost la unitățile ATI trimise la spitalele din țară pentru pacienții COVID

1 lună in urmă 23

TIR-ul de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeș din București unde luni seară trei femei cu COVID-19 cu murit în urma unei defecțiuni care a dus la oprirea instalației de oxigen a funcționat anul trecut la Spitalul Județean din Pitești, iar autoritățile de acolo spun că nu au fost probleme. În schimb, TIR-urile ATI trimise la spitalele din Timișoara sau Ploiești s-au defectat de mai mai multe ori, cu pacienții în ele. "Tot timpul am avut probleme cu TIR-ul ATI", spune un medic din Ploiești.

Unităţile mobile de terapie intensivă folosite pentru tratarea pacienţilor COVID au fost donate vara trecută Inspectoratului pentru Situații de Urgență în urma unei campanii umanitare derulate de fundațiile SMURD și Mereu Aproape.

România are, în acest moment, 5 astfel de unități mobile de Terapie Intensivă - 4 dintre ele donate Inspectoratului pentru Situații de Urgență, aflat în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență (condus de Raed Arafat), după o campanie umanitară a Fundației SMURD și a Fundației Mereu Aproape, și una la Spitalul Județean Suceava, pentru care s-a organizat separat o strângere de fonduri.

TIR-urile au ajuns în mai multe spitale COVID din țară - Timișoara (unde a fost nevoie, la un moment dar, chiar de două TIR-uri, spitalele fiind arhipline), Botoșani, Galați, Ploiești, Pitești sunt doar câteva exemple.

Ce probleme au fost la unitățile ATI trimise la spitalele din țară pentru pacienții COVID?

TIR-ul ATI trimis la Botoșani s-a stricat după ce a plouat pe el

La Botoșani, TIR-ul ATI a devenit temporar inutilizabil după ce a plouat pe el, apa s-a infiltrat în tavan și a fost necesar ca pacienții să fie mutați, potrivit informațiilor apărute în presa locală. Unitatea mobilă de Terapie Intensivă a fost în cele din urmă reparată de o echipă de tehnicieni din Turcia, veniți special la Botoșani.

Medic din Ploiești: "Tot timpul am avut probleme cu TIR-ul ATI"

Una dintre unităţile mobile de terapie intensivă a ajuns în vara anului trecut la Ploieşti. Cadrele medicale nu au fost scutite de probleme în gestionarea cazurilor internate în această unitate mobilă.

  • "Tot timpul am avut probleme cu TIR-ul ATI. În vara anului trecut, a scăzut presiunea oxigenului, erau pacienţi în TIR. Nu erau toţi foarte grav, unii puteau respira. Din fericire, am găsit atunci loc pe secţia de terapie intensivă din spital şi i-am dus acolo. Nu au fost pierderi de vieţi”, a declarat pentru News.ro un medic din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

El spune că scăderea oxigenului a fost de departe cea mai serioasă problemă, însă nu a fost singura.

În august anul trecut, instalaţia de climatizare a TIR-ului a cedat, făcând ca unitatea mobilă să fie nefuncţională. Se întâmpla pe 23 august, la puţin peste o lună după ce TR-ul fusese adus la Ploieşti. Mai mult de două săptămâni, TIR-ul a fost neutilizat. În 8 septembrie, autorităţile din judeţ au anunţat că instalaţia de climatizare a fost repusă în funcţiune.

  • "Vara nu răceşte, iarna nu încălzeşte. (...) Unităţile de acest tip sunt făcute pentru evacuare. Ţii bolnavii o zi, două, apoi îi duci în spital”, a precizat medicul.

La Timișoara s-au stricat ambele TIR-uri ATI

La Timișoara au fost duse, anul trecut, două tiruri ATI - unul la Spitalul Județean, altul la Spitalul „Victor Babeș”.

Cele două unități mobile s-au stricat și au fost trimise pentru reparații, dar nu au mai revenit la Timișoara, scrie tion.ro.

În octombrie 2020, instalaţia de încălzire a TIR-ului ATI de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara a cedat, iar bolnavii au fost ţinuţi în frig o noapte intreagă.

Unitatea a stat în service aproape o lună, după care a fost dusă la Spitalul Municipal din Timișoara. În 18 noiembrie, s-a stricat la mai puțin de două zile de la punerea în funcțiune. La acel moment, în TIR-ul ATI erau 8 pacienți COVID în stare gravă, care au fost transferați în spitalele din oraș.

  • "Din cauza unui consum ridicat, presiunea oxigenului din TIR a scăzut. (...) Unitatea Mobilă, fiind racordată la rețeaua de oxigen din spital, nu s-a putut crește presiunea, dat fiind faptul că aceasta ar fi însemnat automat creșterea presiunii oxigenului și în unitatea spitalicească.Coordonatorul medical care asigură buna funcționare a tuturor unităților ATI mobile a comunicat departamentului tehnic al spitalului, la momentul instalării unității, că fără o ieșire separată, independentă de cea care alimentează spitalul, și care să beneficieze de regulator propriu, o astfel de situație ca cea apărută noaptea trecută nu ar putea fi soluționată.
  • În urma încercărilor de a remedia situația, departamentul tehnic a luat hotărârea de a racorda unitatea mobilă la o stație secundară de rezervă, independentă de cea a spitalului, dând o presiune mult prea mare de oxigen, de peste 6 bari, fapt pentru care toate ventilatoarele au afișat alarma de presiune crescută și au încetat să mai funcționeze", a transmis atunci Departamentul pentru Situații de Urgență.

TIR-ul ATI nu a mai fost folosit de atunci, iar paturile din el au fost mutate în spital.

Subprefectul de Argeș: Pentru noi TIR-ul ATI a fost foarte util

Şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a avut alocată, în vara anului trecut, una dintre unităţile mobile de terapie intensivă. Este vorba despre TIR-ul ATI care sâmbătă a fost pus în funcțiune în curtea Spitalului Victor Babeș din București, iar luni instalația de oxigen s-a oprit și 3 din cei 8 pacienți COVID internați acolo au murit.

Subprefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, care la acel moment deţinea funcţia de prefect, a declarat marţi, pentru News.ro, că din punct de vedere tehnic nu au fost probleme cu TIR-ul. A fost însă o perioadă, în iarnă, în care a fost nevoie de intervenţia echipei de mentenanţă pentru a izola termic unitatea, întrucât temperatura interioară scăzuse, odată cu răcirea vremii.

  • "Am luptat foarte mult să obţinem acest TIR în valul doi al pandemiei, pentru noi a fost foarte util, având în vedere numărul destul de mic al locurilor ATI. A fost foarte util pentru noi, nu au fost probleme din punct de vedere tehnic niciodată, a fost o singură problemă pe perioada iernii, în ideea în care temperaturile începuseră să scadă şi TIR-urile nu erau pregătite pentru a face faţă temperaturilor foarte scăzute, dar, în baza contractelor, probabil, pe care le au cu firma care a produs aceste TIR-uri - DSU şi spitalele au contracte cu firme de mentenanţă – este o echipă care se ocupă permanent de aceste TIR-uri şi au venit, au făcut o procedură, au izolat podeaua astfel încât au reglat temperatura din interior. Altfel, nu au fost probleme, chiar am avut destul de mulţi pacienţi care au fost trataţi acolo”, a spus Emanuel Soare.

Subprefectul a explicat că nu a fost nevoie de evacuarea pacienţilor, izolarea fiind făcută din exterior, cu o spumă.

De ce s-a oprit oxigenul din TIR-ul trimis de la Pitești la Spitalul Babeș din București

Unitatea de terapie intensivă pentru pacienții COVID-19 a fost instalată în curtea Spitalului Victor Babeș din București sâmbătă.

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că luni, în jurul orei 16.25, a existat o creştere bruscă, de peste 6 bari, a presiunii oxigenului în TIR-ul ATI. Ventilatoarele - de fabricaţie americană - s-au oprit pentru că, atunci când se depăşeşte această presiune, intră în sistem de autoprotecţie şi se opresc, iar apoi personalul spitalului a preluat ventilația pacienților, a spus Arafat, care nu a putut preciza cât timp au stat bolnavii fără oxigen.

Arafat a spus că urmează să se stabilească după anchetă care a fost cauza creșterii bruște de presiune.

El a susținut că tirurile de terapie intensivă sunt în garanţie şi au fost verificate la interval de două - trei luni de către reprezentanţii firmei care asigură garanţia, iar până acum în aceste unități ATI au fost tratați 600-700 de bolnavi COVID.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă