Medic, despre vaccinul anti-Covid: „Riscul de reacții adverse este foarte mic"

3 săptămâni in urmă 13

JOI, 11 NOIEMBRIE 2021, 18:13

SURSĂ: realitatea.net AUTOR: REALITATEA.NET

„Avem peste 1 milion de persoane vaccinate, care se suprapun peste numărul persoanelor vaccinate de acum 6 luni. O parte dintre pacienți s-au îmbolnăvit între timp și mai așteaptă cu doza de rapel. La acești pacienți nici nu e necesară doza 3. Mult mai importante pentru noi acum sunt persoanele care încep să se vaccineze.

Prioritară este campania care trebuie să îi aducă la vaccinare pe cei care nu s-au vaccinat până acum. Am început campania foarte bine în lunile noiembrie-decembrie anul trecut. Trebuie să atragem un număr cât mai mare de persoane dintre cei care nu s-au vaccinat deloc. Având în vedere evoluția la nivel european, consider că nici vaccinarea cu doza 3 nu trebuie lăsată la urmă.

Cei care n-au dezvoltat boala ar face bine să se vaccineze cu doza 3 cât mai repede. Cu doza a 3-a creștem eficiența vaccinului. Cei cu 3 doze vor uita că este pandemie pentru o vreme, vor fi protejați. Pentru cei care au avut Covid la o distanță de 4-6 luni după cele 2 doze, acea persoană e posibil să aibă o protecție înaltă. Dar nu putem garanta acest lucru”, a precizat medicul Gindrovel Dumitra, potrivit hotnews.ro.

Despre dozarea anticorpilor și recomandările de a evita vaccinul

„Pare o practică generală, dar avem două probleme: prima este faptul că nu există o standardizare internațională în ceea ce privește kiturile folosite. Și a doua: nu există un titru protector identificat care sa se coreleze cu protecția. Sunt persoane care au mulți anticorpi și fac boala, la fel și invers.

Alergiile sunt o precauție. Pacientul poate să meargă la vaccinare și în loc de 15 minute să aștepte 30 de minute să vedem dacă se întamplă o reacție alergică. Doar 9 persoane din România au avut reacții alergice severe până în acest moment. Este o temere exagerată. Riscul de reacții adverse este foarte mic. Toate centrele de vaccinare sunt dotate cu adrenalină și cu ce au nevoie pentru a acționa dacă se întamplă ceva”, a mai declarat medicul Gindrovel Dumitra.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă