Medic, despre vaccinarea anti-COVID: Trebuie deschise listele de înscriere și pentru populația generală. Din păcate, vaccinul expiră

1 lună in urmă 37

Dr. Octavian Jurma: Suntem în urma curbei. Dar am avut această săptămână în care în România vacanța a fost generalizată. S-a luat vacanță de la epidemie pe toate fronturile. Singurul care nu a luat vacanță a fost virusul. Dar, am fost asigurați că astăzi o să intrăm într-un ritm normal. Un ritm normal ar însemna undeva la peste 20.000 de vaccinuri în fiecare zi. Asta ca să putem consuma doza alocată de 140.000 de vaccinări săptămânal.

Rep.: Asta ar însemna că am consuma această tranșă în mai puțin de o săptămână?

Dr. Octavian Jurma: Da. Ritmul acesta de un pic peste 1.000 de vaccinuri pe zi a fost de exercițiu. A fost un exercițiu simbolic. Nu putem spune că am început real vaccinarea în România cu aceste numere. Vă dați seama că astăzi a trebuit să vaccinăm de două ori mai mult decât am vaccinat în toată săptămâna care s-a scurs de la debutul vaccinării. Ăsta este ritmul minim la care ar trebui să mergem. Vedeți și dumneavoastră că țări ca Israel vaccinează peste 140.000 de oameni pe zi. Noi trebuie să ajungem la 140.000 pe săptămână și după aceea să găsim resurse ca să aducem mai mult vaccin ca să vaccinăm și mai mulți oameni. Chiar și 140.000 de oameni pe săptămână nu este un ritm suficient de rapid ca să se obțină imunizarea în masă pe care o dorim până la sfârșitul anului.

Rep: De ce s-a început în România cu cadrele medicale?

Dr. Octavian Jurma: În general este o filosofie. Personal sunt de acord cu această abordare din România. În primul rând se salvează salvatorii într-o criză de asemenea proporții. Orice medic care se îmbolnăvește poate să fie o lipsă de personal esențial pentru a salva multe vieți. Abordarea mi se pare corectă. La fel de corect mi se pare că a debutat etapa a doua în paralel cu prima etapă, astfel încât să nu risipim vaccinuri. Dacă nu sunt medici disponibili sau programările nu se fac în ritmul necesar, nu ne putem permite să așteptăm nici după medici. Etapa a doua include persoanele cu risc ridicat ca și în vestul Europei.  

Rep: Ar putea lua în calcul România modelul britanic? Să vaccineze mai multe persoane cu o doză care să asigure 40% acoperire decât să stăm, să vaccinăm cu două doze?

Dr. Octavian Jurma: Două doze asigură un grad personal ridicat de protecție, de 95%. Inițial se credea că o doză o să asigure o protecție de undeva la 50% - 60%. Datele noi arată că această protecție poate urca în cazul unor vaccinuri din această nouă generație, cum sunt Pfizer și Moderna, chiar la peste 80% dintr-o singură doză. Nu avem încă date concrete. De aceea cred că ar fi bine să vaccinăm personalul medical cu două doze ca să ne asigurăm că au imunitate ideală. Restul populație poate să aibă beneficii mai mari dintr-o creștere a numărului de persoane vaccinate decât dintr-o protecție personală mai ridicată. Pentru noi ca societate, cu cât ieșim mai repede din pandemie, cu atât e mai bine. Și ca să ieșim din pandemie trebuie să avem un grad mare de vaccinare. Dacă vaccinăm de două ori aceleași persoane e evident că o să ne ia de două ori mai multe doze de vaccin ca să obținem același grad de imunizare în masă. De asta este o chestiune de filosofie de sănătate publică care va trebui să fie decisă. Partea bună este că avem țări ca Anglia, care sunt înaintea curbei semnificativ și putem să ne folosim de datele obținute de ei ca să luăm deciziile din mers. Momentan probabil că merită să păstrăm ritmul pe care îl avem acum, mai ales că persoanele vârstnice au imunitate mai slăbită și s-ar putea ca ei să aibă nevoie de această doză de rapel. Iar când se trece în populația generală, într-adevăr, să vedem ce rezultate au obținut celelalte țări.

Rep: Domnule doctor, credeți că se va păstra această prioritizare a categoriilor de populație, în condițiile în care sunt cadre medicale și profesori care sunt reticenți la a se vaccina?

Dr. Octavian Jurma: Da, prioritatea se va menține, dar speranța mea este că și această speranță a fost astăzi confirmată de faptul că se va extinde campania de vaccinare ca să includă voluntarii. Chiar dacă doar 25% - 30% din populație știm că vrea să se vaccineze sigur vrea să se vaccineze, oamenii aceștia care s-ar vaccina mâine dacă ar avea ocazia, o să ne ia oricum în ritmul ăsta aproape trei luni. Aș vrea să văd campania extinsă la persoane publice. Să fie implicate bisericile, cultele, să fie implicați influencerii, inclusiv profesori de școală. Poate prioritizăm învățătorii. Și școala poate fi deschisă treptat. Nu trebuie să deschidem totul dacă riscul este mare. Dar poate putem deschide ciclul primar. Și să fim un pic mai creativi în situl în care folosim vaccinurile ca să creăm exemple. Fiecare om vaccinat devine un mesaj în sine. El va spune, „da, m-am vaccinat, sunt ok”, nu doar „mă voi vaccina”. Putem apela la tot felul de persoane publice, fiecare cu o audiență specifică. Nu mai suntem în etapa în care la televiziunea publică să apară cineva care spune că s-a vaccinat și după aceea în seara de revelion ai o întreagă emisiune în care se râde pe față de eforturile noastre de a stăpânii epidemia.

Rep: În momentul de față, persoanele care așteaptă să se intre în a treia etapă de vaccinare, nu pot, la cerere, să se vaccineze mai repede?

Dr. Octavian Jurma: Nu. Părerea mea este că ar trebui să deschidem listele de înscriere și pentru persoanele din etapa a treia. Nu are sens să așteptăm. Dacă vor să se înscrie, să se înscrie. Cel mai important este să nu risipim nici măcar o singură doză de vaccin. Dacă cumva rămân undeva cinci vaccinuri, de exemplu, din cauză că nu au găsit pe nimeni care să se vaccineze din categoria unu și doi, atunci să poate fi sunați de pe aceste liste să se prezinte a doua zi pentru a fi vaccinați. Din păcate, vaccinul expiră. El o dată preparat, trebuia administrat în următoarele patru, maxim cinci zile. Listele ar putea fi deschise încă de pe acum. Oamenii să se înscrie astfel încât DSP-urile să poată să îi sune. Pe principiul primul venit,. Primul servit. Putem să devenim un pic creativi și să alocăm o doză de vaccinuri pentru campania de comunicare. Să fie specifice. Să se vaccineze președintele țării în direct. Lucruri care s-au făcut în alte țări. Noi suntem un pic prea exagerat de conformiști.

Rep: Inclusiv pe Facebook sunt oameni care se oferă voluntari. Ei spun că dacă există cadre medicale care refuză acest vaccin, ei se oferă voluntari să îl facă.

Dr. Octavian Jurma: Exact la asemenea lucruri mă gândesc. Dacă cineva refuză și există doze disponibile, putem să ne uităm inclusiv la influenceri. Sunt oameni care sunt urmăriți de zeci de mii de oameni pe Facebook. E clar că oamenii nu au cum să înțeleagă tehnologia messenger ARN. Este extrem de sofisticată. E ca și cum cineva ar avea pretenția ca să folosească un telefon mobil să înțeleagă toată tehnologia din spatele lui, toate circuitele.

Rep: Dar presupun că se poate găsi un limbaj astfel încât să îi faci și pe acești oameni să înțeleagă această tehnologie...

Dr. Octavian Jurma: Exact. Cel mai bine e să încredințezi acest mesaj liderilor comunității lor. Să nu ne temem să îi vaccinăm cumva înainte rândului și să ne temem de ce o să zică lumea. Lumea o să zică „uite, mă, că s-a vaccinat și ăla”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă