Materiale de construcţii de 30.000 de euro, furate dintr-un bloc din Năvodari. Trei bărbați au fost reținuți

2 săptămâni in urmă 29

Sambata, 08 Ianuarie 2022, ora 21:46

27 citiri

Materiale de construcţii de 30.000 de euro, furate dintr-un bloc din Năvodari. Trei bărbați au fost reținuți

Trei bărbaţi au fost prezentaţi, sâmbătă, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, după ce au furat diverse materiale în valoare de aproximativ 30.000 de euro, dintr-un bloc aflat în construcţie la Năvodari, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate.

"La data de 5 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari au fost sesizaţi, de către administratorul unei societăţi comerciale, cu privire la faptul că, în noaptea de 17/18 decembrie 2021, persoane necunoscute ar fi pătruns într-un bloc aflat în construcţii, din oraşul Năvodari, iar din interior ar fi sustras mai multe materiale de construcţii, cauzând un prejudiciu de aproximativ 30.000 de euro. În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 33 de ani, bănuiţi de comiterea faptei", se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

Potrivit sursei citate, pe 7 ianuarie, poliţiştii din Năvodari au organizat o acţiune de prindere în flagrant a celor în cauză, în timp ce încercau să vândă bunurile sustrase.

"Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă. Astăzi, bărbaţii urmează a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă", a informat IPJ.

Acţiunea a beneficiat de suportul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Citeste si:

 "E posibil ca persoane vaccinate fictiv să dorească să se imunizeze”

Dintr-un centru de vaccinare din Botoşani au dispărut 12 doze de ser anti-Covid, iar anchetatorii cred că infracţiunea are legătură cu vaccinările fictive. La mijlocul lunii decembrie,...

Anchetă a poliției după ce din seiful reprezentanței Ministerului Apărării Rus la București au fost furați 4.000 de dolari

Poliţa şi Parchetul au declanşat o anchetă după ce un angajat al Ambasadei Rusiei la Bucureşti a semnalat dispariţia unei sume de bani, circa 4.000 de dolari, din seiful Reprezentanţei...

DigiSport.ro

Digi24.ro

Adevarul.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă