Mașina în care se afla Florentino Perez, lovită de un alt autoturism! Accidentul cu președintele lui Real Madrid, surprins de camerele de supraveghere

3 săptămâni in urmă 17

Mașina în care se afla președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, a fost lovită de către un alt autoturism, la plecarea de pe Santiago Bernabeu, iar accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere de la fața locului.

Șeful grupării blanco tocmai fusese prezent la semieșecul echipei lui Carlo Ancelotti de pe teren propriu, 0-0 cu Villarreal.

Accidentul auto în care a fost implicat Florentino Perez a fost filmat de camerele de supraveghere! Mașina președintelui lui Real Madrid nu s-a oprit la locul impactului

Imediat după ce a vizionat primul meci pe care Real Madrid nu a reușit să îl câștige de la inaugurarea noului Bernabeu, mașina în care se afla șeful blanco Florentino Perez a fost tamponată din spate, în momentul în care vira pe Glorieta de los Sagrados Corazones.

Incidentul a fost unul minor, chiar dacă imaginile accidentului au fost capturate de camerele video de supraveghere și apoi au ajuns la TV.

Ambele mașini și-au continuat drumul fără probleme și se presupune că mașina lui Florentino Perez a preferat să nu oprească pentru a nu fi înconjurată și blocată de fanii lui Real Madrid.

Unul dintre suporteri a putut fi auzit scandând numele lui Kylian Mbappe către președintele lui Real Madrid, iar Florentino Perez i-a transmis că acela este un transfer pentru vara viitoare.

The post Mașina în care se afla Florentino Perez, lovită de un alt autoturism! Accidentul cu președintele lui Real Madrid, surprins de camerele de supraveghere appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă