Mărturii din mijlocul infernului din Grecia: "Unde este Mănăstirea Sfântul David a ars totul". Flăcările au mistuit totul în cale

2 luni in urmă 42

Starea de alertă pentru incendii de vegetaţie a fost decretată pe jumătate din teritoriul Greciei, inclusiv la Atena. Situaţia este dramatică şi pe insula Evia, unde se află şi o echipă Observator. Flăcările au mistuit mai multe localităţi şi ameninţă să se extindă spre alte zone locuite. Mai multe ţări europene au trimis deja ajutor pe insulă. Astăzi, şi România va trimite peste o sută de pompieri şi 23 de autospeciale. 

 "Unde este Mănăstirea Sfântul David a ars totul". Flăcările au mistuit totul în cale

Mărturia unui localnic din mijlocul infernului din Grecia: "Unde este Mănăstirea Sfântul David a ars totul". Flăcările au mistuit totul în cale

Insula Evia, a doua ca mărime din Grecia, trece prin zile infernale. Au fost evacuate zeci de sate, câteva staţiuni turistice şi o mănăstire, asaltate de flăcări înalte chiar şi de 40 de metri.

Thanasis, localnic din Evia: Fumul este peste tot! Unde este Mănăstirea Sfântul David a ars totul, totul, doar mijlocul mănăstirii nu a ars. Cu toţii, şi localnicii încearcă să stingă focul. Dar nu este uşor. Căldura este foarte foarte mare!

Din nefericire, vegetaţia uscată şi vântul nu fac decât să intensifice incendiile. Insula continuă să ardă. Câteva mii de hectare cuprinse de flăcări şi sute de pompieri prezenţi aici. Casele oamenilor sunt la mai puţin de 400, poate 500 de metri distanţă. Dimensiunea dezastrului se vede cel mai bine din aer.

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: Gânditi-vă cât de puternic a fost incendiul dacă a topit inclusiv elemente de la motor. Acesta este aluminiu. Atât a mai rămas!

Situaţia cea mai gravă este în nordul insulei, unde arde o pădure de pin care degajă un fum atât de dens, încât nu poate fi survolată. Pompierii luptă zi şi noapte cu flăcările, în timp ce zeci de voluntari se străduiesc să-i ajute pe sinistraţi. Dar incendiile nu pot fi încă stăpânite.

Laurențiu Rădulescu, reporter Observator: Suntem în Limni şi am primit o alertă de urgenţă extremă, un fel de Ro-alert în România, o alertă care ne spune că în apropiere sunt incendii majore pe creasta munţilor din spatele meu.

Mai multe ţări europene au trimis pompieri şi avioane de luptă împotriva incendiilor. Astăzi, Grecia va primi ajutor şi din România.

Dar insula Evia este doar unul dintre fronturile luptei cu incendiile de vegetaţie din Grecia. În sudul ţării, străvechiul sanctuar de la Olympia este şi el ameninţat de flăcări.

Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei: Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent, deoarece numeroasele zile de căldură intensă de până acum au prefăcut întreaga ţară într-un butoi cu pulbere.

Iar flăcările s-au înteţit din nou şi la periferia Atenei, unde situaţia a devenit dramatică. Mai multe comune suburbane din nordul capitalei au fost evacuate de urgenţă. Poliţia i-a luat chiar cu forţa pe unii localnici care nu voiau să-şi părăsească gospodăriile. Le-au salvat astfel vieţile, dar zeci de case au ars până în temelii. Doi pompieri voluntari au ajuns la terapie intensivă, cu arsuri grave. Iar astăzi, meteorologii prevăd că vântul puternic şi căldura de peste 40 de grade vor duce la apariţia unor noi focare.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă