Mărturia Adrianei Săftoiu după ce a fost muşcată grav de un câine imens: „Sângeram din greu”

5 luni in urmă 40


Adriana Săftoiu, deputat PNL, relatează cum a fost muşcată grav de un câine imens, în timp ce se plimba în zona Băneasa. Adriana Săftoiu a ajuns la "Matei Balş" pentru vaccinul antirabic, unde a aflat că a fost a treia victimă a câinelui agresiv din zona Băneasa.


Adriana Săftoiu anunţă că a fost atacată de un câine imens în zona Băneasa, iar în urma muşcăturii s-a ales cu trei plăgi, dintre care una profundă.


"Îmi făceam tura de pași, mereu pe acelaşi traseu - Băneasa, zona Greenfield. Nu l-am auzit, nu l-am văzut, nu l-am simţit decât când m-a înhăţat. Am reuşit să mă desprind din colții lui - un câine imens, negru cu alb, lățos. Am continuat să merg cu fața la el, încercând să îl alung", scrie Adriana Săftoiu pe Facebook.


Aceasta adaugă: "S-a oprit la câtiva metri şi m-a privit mârâind. Am reuşit să ajung la un Mega Image din cartier. Mi-am dat seama că nu e de glumă. Sângeram din greu. N-aveam nici un leu la mine ca să cumpăr spirt. Dar am dat peste nişte oameni de treabă, mi-au dat sticla de pe rafat şi am turnat din greu".


Adriana Săftoiu a ajuns la urgenţe la spitalul Elias, unde a constatat că s-a ales cu trei plăgi, dintre care una profundă.


De acolo, la Balș pentru antirabic. În fața mea - încă trei persoane. Întreb dacă toată lumea stă pentru vaccin. Da. Iar doamna din față îmi spune că a fost muşcată în Băneasa, zona Greenfield spre Grădina Zoo. Îmi descrie câinele. Același. Ajung pe scaun. Medicul de gardă mă întreabă unde s-a întâmplat. După ce îi dau detaliile, imi spune: Sunteți a treia persoană în două ore, din aceeasi zonă, muşcată de un cîine cu aceleași semnalmente.

Adriana Săftoiu:

Deputatul liberal susţine că a semnalat cazul primăriei sectorului 1. "E o zonă unde sunt mulți copii, mai ales într-o zi însorită. Să sperăm că nu va mai exista nici o victimă".



Citeşte Articolul Întreg pe Sursă