Marius Șumudică, selecționer? Mesaj clar pentru FRF: „Dacă mâine mă sună, eu iau primul avion!”

3 luni in urmă 1

Marius Șumudică (49 de ani), antrenorul lui Gaziantep, a anunțat că nu ar refuza echipa națională de fotbal a României, dar Federația l-ar contacta în acest moment.

Totuși, Marius Șumudică a ținut să își exprime din nou susținerea pentru Mirel Rădoi, actualul selecționer al echipei naționale, în care, spune el, are încredere.

Marius Șumudică nu ar refuza oferta de a antrena echipa națională

Întrebat despre posibilitatea de a reveni pe banca tehnică a unei echipe din România, Marius Șumudică a anunțat din nou că singura ofertă pe care ar accepta-o ar fi din partea echipei sale de suflet, Rapid București.

Totuși, și echipa națională îl tentează pe Marius Șumudică. Antrenorul lui Gaziantep a anunțat că ar începe munca la prima reprezentativă chiar și mâine, deși recent a declarat că preferă munca de teren, nu pe cea la birou.

„Singura echipa la care m-aș întoarce este Rapid, este viața mea. Sunt niște borne pe care vrea să le ating în viață. Îmi doresc foarte mult să devin campion cu Rapid, ca antrenor.

Echipa națională nu aș refuza-o nici mâine. Să ajungi să fii antrenorul echipei naționale e o mândrie, dar eu sunt omul pro Rădoi. Eu l-am susținut, am încredere în ceea ce face, vorbim des, țin legătura cu el.

Deci dacă mâine m-ar suna de la FRF, eu aș lua primul avion, dar încă o dată spun, sunt alături de Rădoi și sper să facem performanță”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.

The post Marius Șumudică, selecționer? Mesaj clar pentru FRF: „Dacă mâine mă sună, eu iau primul avion!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă