Marius Șumudică a răbufnit după scandalul iscat de VAR în România: „O mizerie! Se pot face niște banditisme și cu VAR-ul ăsta… Stai ca boul la mijlocul terenului!”. Soluția propusă de antrenor | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

1 lună in urmă 2

Marius Șumudică, antrenorul proaspăt plecat de la Rizespor, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre problema implementării sistemului VAR în România. 

Antrenorul român s-a declarat un contestatar al arbitrajului video și a oferit câteva exemple trăite pe propria piele în Turcia, din postura de antrenor al lui Gaziantep și ulterior al lui Rizespor.

În cursul zilei de joi, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, a avut loc o întrunire a conducătorilor cluburilor din Liga 1, în care s-a discutat despre soluțiile pentru implementarea mai rapidă a sistemului VAR în Liga 1.

Marius Șumudică a răbufnit după scandalul iscat de VAR în România

Marius Șumudică vine cu o altă soluție. Acesta le transmite conducătorilor din Liga 1 să uite de VAR și să opteze pentru aducerea unor arbitri străini.

„O mizerie! VAR-ul, eu vă spun, m-am lovit în Turcia de n situații, o mizerie! A distrus fotbalul! Erau arbitri în Turcia care nici nu luau în considerare ce spuneau ăia din cabină. Tot de arbitrul de centru depinde. Dacă nu vrea să ia în considerare și nu se duce la VAR… Păi, erau momente când eu strigam de îmi ieșeau ochii din cap și spuneam «Băi, băiatule, VAR, du-te la VAR!» și nu…

De exemplu, ce mi s-a întâmplat la ultimul meci… Echipa adversă trăgea de timp cum putea, el la un banal corner, nu atingea nimeni mingea cu mâna sau ceva, oprea puțin jocul, zicea «Stai puțin», ducea mâna la cască și mai treceau două minute. Pe urmă, dădea drumul la joc, zicea «Nu m-a chemat la VAR». Se pot face niște banditisme și cu VAR-ul ăsta… Distruge fotbalul! Stai ca boul pe la mijlocul terenului să te bucuri dacă a fost sau nu a fost gol, te bucuri a doua oară sau devii trist, treci de la extaz la agonie sau invers. E o prostie, o porcărie! Ce suntem, mă, am ajus ca la baschet? Zici că e Obradovic, antrenorul de la Fenerbahce, și dacă te-a atins ăla, ai făcut cinci greșeli personale. Păi, stai, bă! Fotbalul e fotbal! În careu te mai atingi. Acum, dacă vrea arbitrul, are acoperire dacă l-ai împins pe vreunul. I-ai băgat degetul în coaste și e penalty.

Dacă ar fi să conduc arbitrajul românesc, dacă ar greși, eu i-aș suspenda să îi usture, tată! Nu le-aș mai da meciuri, până să îi usture! Și la una, la a doua, la a treia, să îi dau mai mult! Ca la poliție când îți ia carnetul! Nu mai, frate! Bum, bum, bum! Ia să vezi cum nu mai greșec! Cinci etape, zece etape, out, out, out! Alții!

Aduceți, bă, arbitri străini! Păi, în Arabia Saudită au fost tâmpiți ăia de aduceau arbitri străini? Aduceți arbitri străini și nu mai spune nimeni nimic! Aduceți un bulgar bun, un cipriot bun, de aici de aproape că nu te costă foarte mult. Ce avem nevoie de VAR?! Păi, cu banii de la VAR îmi aduc brigăzi străine și gata! Păi, și la VAR te face ăla din cameră cum vrea el!”, a spus Marius Șumudică, la ProSport Live.

The post Marius Șumudică a răbufnit după scandalul iscat de VAR în România: „O mizerie! Se pot face niște banditisme și cu VAR-ul ăsta… Stai ca boul la mijlocul terenului!”. Soluția propusă de antrenor | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă