Marius Avram, impresionat de Ianis Hagi. „Este extraordinar!” Cum îl descrie pe fotbalistul lui Rangers | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

1 lună in urmă 2

Marius Avram a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre performanța lui Ianis Hagi cu Rangers, după ce internaționalul român a câștigat titlul în Scoția cu 6 etape înainte de finalul sezonului 2020 – 2021.

Fostul mare arbitru din Liga 1 crede că performanța lui Ianis Hagi cu Rangers o să ajute și echipa națională a României, toate acestea deoarece prima reprezentativă are nevoie de fotbaliști care joacă la un nivel înalt.

Mai mult, Marius Avram a dezvăluit și cum era Ianis Hagi în perioada în care purta banderola de căpitan la FC Viitorul, iar acesta susține că nu a avut niciodată probleme cu internaționalul român și că diferența dintre el și ceilalți fotbaliști era foarte vizibilă.

Marius Avram, impresionat de Ianis Hagi

„Este extraordinar și de mult timp așteptăm ca fotbaliștii români să ajungă acolo. O performanță extraordinară pentru Ianis Hagi, îl felicit, la fel și pe domnul Gică Hagi. Pentru echipa națională este extraordinar.

Un jucător foarte disciplinat, care își vedea de joc, era un lider și se impunea. Se vedea diferența între el și ceilalți jucători, poate și pentru că tatăl lui l-a pregătit psihologic. Nu am avut niciodată probleme cu Ianis Hagi. Dacă reușești să câștigi un lider, atunci e mai bine pentru tine”, a spus Marius Avram pentru ProSport LIVE.

Ianis Hagi a câștigat primul titlu din carieră cu Rangers, după ce în trecut a luat Cupa și Supercupa ale României cu FC Viitorul și Supercupa cu Genk.

Marius Avram a adunat 240 de meciuri în Liga 1

Marius Avram, fiul lui Vasile Avram, fostul șef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, mai avea patru ani de arbitraj, dar a decis să se retragă după ce a adunat 240 de meciuri în Liga 1. Marius Avram a debutat la centrul partidelor din primul eșalon fotbalistic în sezonul 2006 – 2007, iar ultimul duel arbitrat a fost Dinamo – CFR Cluj, scor 0-2, pe 17 decembrie 2020.

The post Marius Avram, impresionat de Ianis Hagi. „Este extraordinar!” Cum îl descrie pe fotbalistul lui Rangers | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă