Mario Nicolae este acuzat că sabotează Dinamo, deși nu se mai află la club » Reacția fostului director sportiv nu a întârziat să apară: „Câte nu am făcut eu pentru clubul acesta”

2 luni in urmă 30

Articol de GSP - Publicat joi, 05 august 2021, 18:38 / Actualizat joi, 05 august 2021 18:39

Fostul director sportiv de la Dinamo, Mario Nicolae a fost acuzat că după plecarea sa de la club a luat cu el aparatura Catapult, cea care era folosită pentru monitorizarea condiției fizice a jucătorilor.

Constantin Efrimescu, președintele clubului, l-a acuzat pe Mario Nicolae că a plecat de la Dinamo, lăsând echipa fără aparatura care arată parametrii fotbaliștilor.

„Mario Nicolae este cel care a luat aparatura Catapult”, a spus Efrimescu, potrivit Fanatik.

Mario Nicolae a dezmințit declarația președintelui lui Dinamo, susținând că aparatura se află la Săftica: „Domnul Eftimescu este depășit de situație. În momentul în care am venit la Dinamo, am vrut să rezolv acest aspect, al monitorizării. 

Ăsta este fotbalul din ziua de azi. Vedeți și voi ce înseamnă statistică, sisteme de monitorizare. Noi suntem cu foarte mulți ani în urmă.

L-am și anunțat pe domnul Eftimescu, deși nu există nicio obligativitate între Catapult și Dinamo. Sistemul a fost adus de mine pentru că eu lucram la Dinamo și pentru că eu am vrut să avem cele mai bune condiții. 

Au început cu niște presiuni, m-au sunat că unde e sistemul… Le-am spus celor de la Catapult să le lase sistemul până la finalul sezonului. Ei au spus ok și acum sistemul este la Săftica, adună praf. 

Păi eu nu am luat un salariu la Dinamo din februarie. Câte nu am făcut eu pentru clubul acesta și am încercat să fie cât mai bine”, a spus Nicolae pentru sursa citată.

Dinamo pierde din sponsori

Fostul director sportiv al lui Dinamo anunța că firma specializată în tehnologie de monitorizare a sportivilor este aproape să rezilieze contractul cu Dinamo.

Pe lângă parteneriatul cu Catapult, Dinamo l-ar putea pierde și pe cel cu Bilancia, care a sponsorizat lucrările de modernizare de la Săftica cu 200.000 de euro și care au fost sistate după plecarea lui Mario Nicolae. 

Ba, mai mult, clubul va trebui din acest sezon să își plătească și testele COVID-19, ale căror costuri au fost suportate în sezonul trecut de clinica de recuperare. De altfel, de acum încolo, Dinamo va trebui să plătească și serviciile de recuperare pentru jucători, care până acum erau gratuite și incluse în acest parteneriat.

Citește alte știri despre Dinamo:

Cadou la propria aniversare » Gestul cu care Dario Bonetti „le-a intrat la inimă” fanilor dinamoviști

Iuliu Mureșan îi răspunde lui Sorescu: „Nu are dreptate! E interzis să faci așa ceva”

Playtech: Declarația cu care Anamaria Prodan îl va ÎNFURIA pe Reghecampf. Impresara a dat cărțile pe față


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă