Mariana Miclăuş preia atribuţiile de director general al Metrorex

1 lună in urmă 1

Mariana Miclăuş va prelua pentru o scurtă perioadă atribuţiile de director general al Metrorex, până la desemnarea unui nou director general cu contract de mandat provizoriu, a anunţat vineri Ministerul Transporturilor. Consiliul de Administraţie al Metrorex a luat act de renunţarea la mandat înaintată de Gabriel Mocanu. Acesta a anunţat cu puţin timp în urmă că a solicitat Consiliului de Administraţie încetarea contractului de mandat. "Suntem în cadrul Consiliului de Administraţie şi am solicitat Consiliului de Administraţie ca de comun acord să înceteze contractul de mandat. Aceasta este solicitarea, în conformitate cu prevederile specifice ale acestui contract de mandat", a declarat vineri, pentru AGERPRES, Gabriel Mocanu. Întrebat dacă solicitarea sa are vreo legătură cu "războiul" izbucnit între ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe de o parte, şi sindicatul de la Metrou şi conducerea Metrorex, pe de altă parte, Mocanu a răspuns: "Eu, în general, am încercat să fiu fair-play şi sportiv în viaţă şi asta am învăţat: în momentul în care este criticată echipa, antrenorul trebuie să ştie să facă un pas în lateral". În ultima perioadă, ministrul Cătălin Drulă a criticat salariile mari din Metrorex şi faptul că la finele anului 2020 s-a aprobat creşterea salariilor cu 18%, în contextul în care compania a suferit pierderi în urma pandemiei. Într-o postare pe Facebook, din 8 februarie, Drulă a scris că "unii dintre bogaţii tranziţiei au acaparat şi subjugat pentru ei şi interesele lor companiile statului, cum este cazul şi liderilor de sindicat (cartel) de la Metrorex". Potrivit ministrului de resort, câştigul mediu brut lunar per salariat al Metrorex, în anul 2020, era de 9.901 lei, iar în propunerea de buget de venituri şi cheltuieli pentru 2021 al companiei acesta este estimat la 12.739 lei. De asemenea, la finele lui ianuarie, ministrul declara că venitul mediu lunar la Metrorex este în jur de 10.000 de lei, o dublare faţă de acum 3-4 ani, în condiţiile în care anul trecut, din cauza pandemiei, călătoriile cu metroul şi în consecinţă veniturile companiei s-au prăbuşit. Potrivit acestuia, compania se află într-o situaţie financiară şi structurală de cheltuieli foarte dificilă, anul trecut subvenţia de la bugetul de stat ajungând la 687 milioane de lei. De cealaltă parte, într-un document trimis AGERPRES de USLM (sindicatul de la Metrou), se arată că salariul mediu la Metrorex este de 5.700 lei net şi include toate sporurile pentru lucrul în subteran, sâmbăta şi duminica, noapte de noapte, precum şi sporul de vechime. "Venitul mediu brut care include toate contribuţiile plătite la buget este de 9.900 de lei. Aici trebuie precizat că acesta a crescut cu circa 35% în anul 2018, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 de modificare a Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal prin care contribuţiile plătite de angajator au fost transferate în sarcina angajaţilor. De asemenea, din 2016 şi până în 2020, Metrorex a pus în funcţiune 12 staţii noi de metrou şi două depouri, care împreună, prin gradul ridicat de asigurare a unor condiţii de calitate, atractivitate şi confort, totalizează circa 50% din volumul total al reţelei de transport care are 63 de staţii şi şase depouri (reţeaua de metrou din Bucureşti are o lungime de 78 km, depăşind reţelele de metrou din oraşe precum Dubai şi Rotterdam). Totodată, urmare a controalelor efectuate de ISU, care au consemnat lipsa de personal pentru mentenanţă şi intervenţii, în cursul anului 2019 au fost angajaţi 354 de salariaţi, astfel încât, împreună cu personalul prevăzut pentru Magistrala 5 de metrou, numărul total de posturi prevăzute este de 5.861 de persoane, din care sunt neocupate peste 150 de posturi", se arată în document. Gabriel Mocanu a fost numit în data de 2 iulie 2020 în funcţia de director general interimar al Metrorex, după ce Consiliul de Administraţie al companiei a luat act de demisia Marianei Miclăuş, care a ocupat această poziţie din noiembrie 2019. Mocanu a îndeplinit, până la momentul numirii sale, funcţia de director al Direcţiei Infrastructură şi Sisteme Informatice, având o experienţă de peste 25 de ani la Metrorex. AGERPRES/(A - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă