Maria Nițescu, managerul interimar al Institutului Matei Balș și o apropiată a lui Adrian Streinu Cercel, a fost demisă de Vlad Voiculescu

1 săptămână in urmă 49

Medicul Maria Nițescu, numită în urmă cu două luni manager interimar al Institutului Matei Balș după ce Adrian Streinu Cercel a demisionat în urma alegerii sale în funcția de senator PSD - cele două funcții fiind incompatibile - a fost demisă astăzi de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, la aproape o lună de la incendiul care a afectat pavilionul nr. V al spitalului. Noul manager interimar al Institutului Matei Balș este medicul Cătălin Apostolescu, până astăzi directorul medical al spitalului. Spre deosebire de Cătălin Apostolescu, care potrivit surselor HotNews.ro nu face parte din cercul lui Adrian Streinu Cercel, Maria Nițescu era o apropiată a fostului manager și fusese numită formal în această funcție, spitalul continuând să fie condus din umbră de Adrian Streinu Cercel.

Adrian Streinu Cercel a condus timp de peste două decenii Institutul Matei Balș, cel mai mare spital de boli infecțioase din România.

"Decizia este motivată de multiplele disfuncționalități în gestionarea situației pacienților internați în Pavilionul V al Institutului care au fost transferați în urma incendiului din 29 ianuarie 2021 și în comunicarea cu Ministerul Sănătății, conform Art. 6, alin. (1) și (5), al Ordinului ministrului Sănătății 1384/2010 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management și a listei indicatorilor de performanță a activității managerului spitalului public", arată Ministerul Sănătății.

Articol în curs de editare.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă