Marele regret pe care-l are Simona Halep înainte de Transylvania Open. Ce le-a spus jurnaliștilor

1 lună in urmă 27

Marele regret pe care-l are Simona Halep înainte de Transylvania Open. Fostul lider mondial participă, după 5 ani, la un turneu WTA desfășurat în România. Simona Halep ocupă, în prezent, locul 18 în ierarhia mondială. Competiția de la Cluj-Napoca este ultima din acest an pentru jucătoarea din Constanța.

Marele regret pe care-l are Simona Halep înainte de Transylvania Open

Marele regret pe care-l are Simona Halep înainte de Transylvania Open. Dubla câștigătoare de Grand Slam a avut un an complicat, marcat de accidentarea la gambă ce a ținut-o „pe tușă” vreme de 3 luni. Simona Halep a revenit în circuitul profesionist, dar rezultatele nu mai sunt la nivelul așteptărilor de altădată. Este și motivul pentru care fostul lider mondial a coborât abrupt în ierarhia WTA, fiind situată acum pe locul 18. În plus, pentru prima oră după 7 ani, Halep va rata și prezența la Turneul Campioanelor.

Simona Halep a ajuns, totuși, în sferturile de finală ale turneului de la Moscova unde a fost învinsă de grecoaica Maria Sakkari. Este și motivul pentru care ea s-a declarat mulțumită de evoluția de la Kremlin Cup.

Mă simt mult mai bine, consider că am și progresat puțin pe ce am vrut eu să progresez. A fost o săptămână bună. Din păcate n-am putut să îmi adjudec ocaziile în utimul meci, am condus câteva game-uri, dar e în formă mare Maria Sakkari și merita, cumva, să câștige. Faptul că am început să joc din nou mai bine nu este un lucru pozitiv, ca să spun așa, pentru că se termină sezonul. E bine pentru că o să am o perioadă lungă de antrenament, să pot să fac ce n-am făcut în timpul anului”, a declarat Simona Halep înainte de plecarea spre Cluj, conform spotmedia.ro.

Ce le-a spus jurnaliștilor

Simona Halep va debuta marți în turneul ce are loc la Cluj-Napoca. Ea va întâlni în primul tur o altă româncă, Gabriela Ruse (85 WTA). Din cauza situației pandemiei, mai multe jucătoare importante în frunte cu spaniola Garbine Muguruza și-au anunțat retragerea din turneu. Este și motivul pentru care pe tabloul principal vor fi nu mai puțin de 8 românce. Lor li se adaugă și Emma Răducanu, britanica ce are tată român, câștigătoarea ediției din acest an de la US Open.

Simona Halep s-a declarat dezamăgită de faptul că, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, meciurile vor avea loc fără prezența spectatorilor în tribune.

Era oarecum normal să joc cu o româncă pentru că suntem foarte multe și asta este o performanță foarte mare pentru tenisul românesc. Gabi a avut un an extraordinar. Să intri în top 100 când ești la început e un lucru minunat. Joacă foarte bine, am jucat la dublu cu ea în America. Sper să fac un meci bun. Ajung duminică seara la Cluj și sper să am timp să mă acomodez și sper să fie un meci frumos. Mare păcat că nu sunt spectatori pentru că știu că turneul s-a chinuit să aducă cele mai bune jucătoare. Din păcate, cu acest Covid nu se poate”, a declarat Simona Halep pe aeroportul Otopeni, înaintea plecării spre Cluj.

The post Marele regret pe care-l are Simona Halep înainte de Transylvania Open. Ce le-a spus jurnaliștilor appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă