Marea dorință a reginei Elisabeta a II-a de ziua ei

3 săptămâni in urmă 6

Există un lucru pe care regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și-l dorește pentru monarhie după ce ea nu va mai fi în viață, relatează Fox News.

„Longevitate”, afirmă Nick Bullen, cofondator al televiziunii True Royalty. „Din câte am înțeles ea este incredibil de fericită cu privire la modul în care monarhia va arăta în viitor. Prinții Charles și William sunt hotărâți să preia orice îndatoriri regale pentru a o susține”, spune acesta

„Iar prințul George (n.r. fiul prințului William și al lui Kate Middleton, ducesa de Cambridge) are doi părinți extraordinari care îl vor pregăti pentru viitor”, mai afirmă expertul.

Bullen a realizat documentare despre familia regală britanică de aproape 10 ani și a colaborat îndeaproape cu prințul Charles timp de 8. Cofondatorul True Royalty este și producătorul executiv al unui viitor documentar „Elizabeth at 95: The Invincible Queen” (Elisabeta la 95: Regina Invincibilă).

Regina Elisabeta a împlinit 95 de ani miercuri, ziua sa de naștere căzând în perioada de doliu de săptămâni ținută de familia regală, motiv pentru care anul acesta ocazia nu a fost sărbătorită cu fanfara din trecut și mai multe evenimente tradiționale au fost anulate.

„Prințul Charles și prințul William și-au asumat mai multe angajamente în sprijinul reginei”, mai afirmă Bullen. „Lucrul cel mai important pe care cred că și-l dorește pentru monarhie este longevitatea. Vrea să o lase într-o poziție mai bună. Și este mulțumită de cei trei regi care sunt în linia de succesiune, aceștia fiind Charles, William și, în timp, George”, susține Bullen.

„Trebuie să vă gândiți la cum era lumea când Elisabeta a devenit regină. Marea Britanie tocmai ieșea din război. Tatăl ei, regele George al VI-lea, a murit la vârsta de doar 56 de ani. Și în pofida tuturor lucrurilor cu care regina s-a confruntat ea a avut o domnie incredibilă”, relatează expertul.

Acesta spune că deși monarhia a fost zguduită de scandaluri în ultimii ani, familia regală va merge înainte:

„Mi s-a spus că Windsorii operează conform unui plan pe 100 de ani. De aceea lucruri ca Harry și Meghan plecând și vorbind în public sunt simple momente în istorie. Ele sunt pe termen scurt. Însă Windsorii gândesc pe termen lung. Și din câte înțeleg regina știe că familia ei îi va duce mai departe moștenirea cu mult timp după ce ea nu va mai fi”.

Domnia reginei Elisabeta a început după moartea tatălui său, regele George al VI-lea, pe 6 februarie 1952, aceasta fiind încoronată oficial în 2 iunie 1953.

În timpul ceremoniei difuzate în întreaga lume regina a promis să domnească asupra Marii Britanii și celorlalte teritorii ale sale.

Șase ani mai devreme, în timpul unui discurs ținut în Africa de Sud, pe atunci prințesa Elisabeta a subliniat că angajamentul ei este pentru întreaga viață.

„Declar în fața voastră a tuturor că întreaga mea viață, fie că ea va fi lungă sau scurtă, va fi dedicată servirii voastre și servirii măreței noastre familii imperiale căreia toți îi aparținem”.

Pe același subiect:

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă