Marea Britanie: Cel mai sever declin al vânzărilor auto din 1943, Dacia a raportat o scădere de peste 38%

2 luni in urmă 2

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu aproape 30% anul trecut – cel mai sever declin anual din 1943 – ca efect al pandemiei de coronavirus (Covid-19), a anunţat miercuri Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.

În 2020, Dacia a vândut 18.918 de vehicule pe piaţa britanică, în scădere cu 38,88% faţă de 2019, când a înmatriculat 30.951 de unităţi.

Doar 1,63 milioane de vehicule au fost înmatriculate în Marea Britanie în 2020, cele mai puţine din 1992, arată datele SMMT.

„Am pierdut aproape 750.000 de unităţi în trei sau patru luni, care nu s-au recuperat niciodată”, a afirmat directorul general al SMMT, Mike Hawes.

SMMT, care se aşteaptă ca anul acesta să fie vândute sub două milioane de maşini noi, a cerut autorităţilor sprijin suplimentar pentru industria auto, inclusiv o posibilă schemă de subvenţii.

În 2020, cererea pentru vehicule electrice a crescut cu 185,9%, în timp ce livrările de vehicule diesel şi pe benzină s-au redus cu 55% şi, respectiv, 39%.

În topul celor mai bine vândute modele în 2020 se află Ford Fiesta, Vauxhall Corsa, Volkswagen Golf, Ford Focus şi Mercedes-Benz A-Class.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Sursa: Agerpres

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă