Marea Britanie: A treia doză de vaccin pentru persoanele de peste 50 de ani. Când se vor putea vaccina bătrânii

4 zile in urmă 36

Britanicii de peste 50 de ani vor putea să primească o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 la toamnă, în cadrul eforturilor autorităţilor de a elimina complet riscul de infectare cu noul coronavirus pentru această categorie de vârstă înainte de Crăciun, a anunţat cotidianul The Times, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Autoritățile medicale desfășoară în momentul de față studii care iau în calcul două opțiuni.

Primul studiu se bazează pe vaccinuri special modificate pentru a combate noile variante ale virusului SARS-CoV-2. Cel de-al doilea va consta în administrarea celei de-a treia doze pentru versiunile actuale ale celor trei vaccinuri administrate în Marea Britanie: Pfizer-BioNTech, AstraZeneca-Oxford şi Moderna, precizează The Times.

În total, peste 34,6 milioane de persoane din Marea Britanie au fost inoculate cu cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, potrivit statisticilor guvernamentale publicate marţi.

Marea Britanie, care are o populaţie de 67 de milioane de locuitori, a semnat contracte de achiziţie pentru 510 milioane de doze cu opt producători de vaccinuri anti-COVID-19, iar unele dintre aceste seruri se află încă în etapa de dezvoltare.

Regatul Unit va cumpăra 60 de milioane de doze suplimentare de vaccin Pfizer-BioNTech, a anunţat săptămâna trecută ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, în virtutea unui contract care va asigura Marii Britanii un stoc de peste două ori mai mare cu acest vaccin înainte de campania din toamna acestui an ce prevede administrarea dozei de „supra-rapel”.

Marea Britanie a comandat în total 100 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, unul dintre cele trei seruri anti-COVID-19 administrate în această ţară.

Editor : B.P.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă