Marea Britanie a anunțat că intenționează să ridice toate restricțiile treptat, până pe 21 iunie. Planul în patru pași trasat de Boris Johnson

6 zile in urmă 14


"Nu putem persista pe termen indefinit cu restricţii care ne slăbesc economia, bunăstarea mentală şi psihică şi şansele în viaţă ale copiilor noştri", a transmis luni premierul Boris Johnson, care a prezentat în faţa deputaţilor un plan în patru etape pentru a pune capăt carantinei din Anglia, scrie BBC.


Ridicarea restricțiilor se va face treptat, abordarea fiind una ”prudentă”, a mai spus premierul britanic care a subliniat că decizia de a elimina restricțiile se va lua în funcție de evoluția cazurilor.


Iată cei patru paşi ai planului propus de Boris Johnson.


Primul pas:


Din 8 martie: redeschiderea școlile Din 29 martie, ridicarea unor restricţii suplimentare

Începând cu 29 martie, vor fi permise întâlnirile în aer liber între șase persoane sau două familii. De asemenea, sporturile în aer liber, inclusiv fotbalul, golful și tenisul, vor putea fi reluate.


Premierul a anunţat că ridicarea restricţiilor va avea loc cu un decalaj de minimum cinci săptămâni pentru a oferi suficient timp autorităţilor de a colecta datele necesare şi pentru a alerta britanicii cu privire la eventualele focare de COVID.


Școlile din Marea Britanie sunt închise din cauza pandemiei. Foto: Epa

Al doilea pas:


Din 12 aprilie: reluarea activităţilor comerciale neesenţiale cu amănuntul

Astfel, saloanele de îngrijire, sălile de sport, muzeele, grădinile zoologice şi parcurile tematice vor fi redeschise publicului.


Regulile de distanţare socială vor rămâne valabile pentru activităţile din interior, ceea ce înseamnă că la acestea pot participa doar membrii aceleiaşi gospodării.


Al treilea pas:


Din 17 mai: eliminarea unor reguli de distanţare socială.

Astfel, grupuri de până la 30 de persoane se vor putea întâlni în aer liber într-un spaţiu public sau o grădină privată pentru a participa la nunţi, botezuri sau înmormântări.


De asemenea, barurile şi restaurantele vor avea permisiunea de a servi în interior un număr limitat de clienţi. 


Planul trei realizat de guvernul britanic vizează de asemenea întoarcerea fanilor pe stadioanele din Anglia de pe 17 mai, dacă situația de sănătate o va permite, cu o capacitate limitată la maximum 10.000 de persoane.


Pentru evenimente sportive de interior, poate fi utilizată până la jumătate din capacitate, fără a depăși 1.000 de persoane.


Al patrulea pas:


Din 21 iunie, înlăturarea majoritatea restricţiilor

Dacă situaţia sanitară o permite, premierul britanic speră să poată pune în aplicare următoare măsuri:


Toate limitele privind contactul social să fie eliminate. Mai mult, se vrea ca ultimele sectoare închise și afectate de criză să fie redeschise, cum sunt cluburile de noapte. Eliminarea restricțiilor în ceea ce privește marile evenimentele și spectacolele.Toate restricțiile cu privire la nunți și alte ”evenimente de viață” să fie eliminate.

În prezent, Marea Britanie se află în cel de-al treilea cel mai dur lockdown național, care a început din 6 ianuarie. Numărul de cazuri de infectare a explodat pe acest teritoriu, în special din cazua noii tulpini COVID identificate în Marea Britanie, care este mult mai contagioasă.


Marea Britanie a înregistrat aproape 130.000 de decese din cauza COVID, al cincilea cel mai mare bilanț al deceselor din lume din cauza pandemiei.


Peste 17 milioane de persoane din Marea Britanie au primit până acum o primă doză de vaccin anti-Covid-19.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă