Marcus Thuram a fost la un pas să rateze meciul dintre Inter și Borussia Monchengladbach, după ce și-a uitat acasă cartea de identitate. La ce soluție inedită a apelat jucătorul francez | FOTO

4 luni in urmă 10

Fiul lui Lilian Thuram a fost eroul unui întâmplări amuzante. Francezul a fost la un pas să nu poată ajunge la meciul Inter Milano – Borussia Monchengladbach, din grupele Champions League. Atacantul francez și-a uitat acasă cartea de identitate, iar modul în care a rezolvat situația a stârnit amuzament.

Marcus Thuram este om de bază la formația germană Borussia Monchengladbach. Este adevărat că a fost accidentat și că de când a revenit a marcat un singur gol, dar cele 10 reușite din sezonul trecut, din Bundesliga, dau încă fiori rivalilor. Fanii germani își pun mari speranțe în el, în deplasarea de la Milano, din grupele Champions League.

Numai că francezul a făcut o boacănă și era să rateze partida. Atacantul celor de la Borussia Monchengladbach și-a uitat acasă actul de identitate, iar la aeroport a fost luat la întrebări. Francezul a avut prezență de spirit și și-a căutat numele pe „Google”. O poză cu el era chiar pe prima pagină a motorului de căutare. Ca să fie recunoscut rapid și-a dat jos și masca.

Fiul lui Lilian Thuram are 23 de ani și este evaluat, conform Transfermarkt, la 32 de milioane de euro.

SURSA FOTO: www.noticiasaominuto.com

The post Marcus Thuram a fost la un pas să rateze meciul dintre Inter și Borussia Monchengladbach, după ce și-a uitat acasă cartea de identitate. La ce soluție inedită a apelat jucătorul francez | FOTO appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă