Marcel Ciolacu explică insultele din Parlament: „Nu poți să vii încontinuu cu această placă: hoților”

1 lună in urmă 1

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că ieșirea nervoasă pe care a avut-o în Parlament la dezbaterea bugetului pe 2021 a fost provocată de acuzațiile de hoție social-democraților de actuala putere.

„Nu am considerat că l-am insultat. Noi așteptam un dialog. Nu poți să vii încontinuu cu această placă: hoților. Și l-am întrebat: te referi la președintele vostru de la Iași, de la Piatra Neamț? Noi ne-am strâns la Parlament nu să vorbim de hoți, locul hoților e la pușcărie. Ai venit în Parlament să susții bugetul”, a spus Marcel Ciolacu.

„Cum se poate? Liderul opoziției se duce la microfon și primul ministru se face că vorbește... Nu mai există respect între noi”, adăugat el.

La dezbaterea pe buget din Parlament, Ciolacu a spus la adresa premierului Florin Cițu: „Tatăl meu avea o vorbă: după ce că ești prost, mai pui și frână”.

Întrebat în legătură cu această declarație, Ciolacu a spus: „Aceea era vorba tatălui. Dacă se consideră dl prim-ministru în logica vorbei tatălui meu, atunci este o insultă”.

Editor : Monica Bonea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă