Manifestări în memoria victimelor de la Colectiv; protest inedit în faţa Curţii de Apel Bucureşti

1 lună in urmă 13

O serie de manifestări au avut loc, sâmbătă, în Capitală pentru comemorarea celor peste 60 de victime ale incendiului izbucnit în urmă cu şase ani în clubul Colectiv. Astfel, zeci de persoane au adus în faţa clubului Colectiv panouri cu fotografii ale celor care au murit în incendiu, ele fiind ulterior mutate pe scările Curţii de Apel Bucureşti, unde a avut loc un protest inedit. Cei prezenţi s-au întins pe scările instituţiei, lângă fotografiile celor decedaţi, şi s-au acoperit cu cearşafuri albe. Imaginile de pe panouri erau însoţite de informaţii privind vârsta şi ocupaţia victimelor. La protest a fost prezent şi preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru Iancu, un tânăr de 22 de ani care şi-a pierdut viaţa în urma incendiului de la Colectiv. Totodată, slujbe de pomenire au avut loc la Biserica "Sf. Nicolae" - Broşteni şi în faţa fostului club, ele fiind organizate de Arhiepiscopia Bucureştilor. Peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015 la clubul Colectiv din Bucureşti, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii s-a extins rapid. De asemenea, peste 160 de persoane au fost rănite. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)   Sursa foto: (c) Radio Romania International/twitter,.com
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă