Manchester United vrea să dea lovitura cu transferul unui star din Bundesliga!

2 zile in urmă 13

Manchester United a făcut o ofertă pentru Denis Zakaria, de la Borussia Monchengladbach, în încercarea de a rezolva transferul său pe Old Trafford.

Internaționalul elvețian rămâne liber de contract în vară și ar putea fi cumpărat la un preț extrem de accesibil în această iarnă.

Ralf Rangnick l-a trecut pe Zakaria în fruntea fotbaliștilor pe care îi vrea la club. După ce va obține acordul jucătorului, United va negocia și cu formația germană.

Manchester United le-a înaintat o ofertă reprezentanților lui Denis Zakaria, de la Borussia Monchengladbach

„Diavolii roșii” nu au făcut niciun transfer până acum în acest mercato de iarnă și încearcă să găsească soluții pentru a întări compartimentul median al echipei lui Ralf Rangnick, în vederea îndeplinirii obiectivelor din acest sezon.

Clubul de pe Old Trafford este mult mai activ la capitolul despărțiri, acolo unde internaționalii Jesse Lingard și Anthony Martial sunt aproape de a pleca, sub formă de împrumut, la alte echipe, până la finalul acestei campanii.

Cu toate acestea, publicația germană BILD, prin celebrul său jurnalist Christian Falk, susține că Manchester United a făcut o ofertă pentru internaționalul elvețian Denis Zakaria agenților vedetei de la Borussia Monchengladbach.

Managerul provizoriu al lui United Ralf Rangnick este un mare admirator al mijlocașului de 25 de ani, care își încheie în vară înțelegerea cu gruparea din Bundesliga.

Până acum, clubul de pe Old Trafford nu a făcut o ofertă oficială Borussiei Monchengladbach pentru transferul lui Denis Zakaria, dar englezii pot negocia cu mijlocașul din Țara Cantoanelor, deoarece jucătorul de 25 de ani a intrat în ultimele 6 luni de contract.

The post Manchester United vrea să dea lovitura cu transferul unui star din Bundesliga! appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă