Manchester Derby: Pariu combinat în cota 1.62 pentru confruntarea dintre ”cetățeni” și ”diavoli”!

1 lună in urmă 4

Manchester City pare de neoprit în această perioadă a sezonului. Formația pregătită de Guardiola a legat 15 victorii consecutive în Premier League, reușind în acest fel să se instaleze confortabil pe primul loc al clasamentului. 12 puncte are City în fața celei de-a doua clasate, Leicester și 14 peste rivala din Manchester, ocupanta poziției a 3-a. 

Ritmul incredibil a fost confirmat de ”cetățeni” și în restul competițiilor sezonului în curs.  City a ajuns în sferturile FA Cup, în timp ce în Cupa Ligii se pregătește de finala cu Tottenham, după ce a reușit să treacă, în semifinale, chiar de Manchester United. 2-0 a fost rezultatul partidei disputate în prima săptămână din ianuarie, pe ”Old Trafford”.

Adăugând și evoluțiile excelente din Champions League, ajungem la un bilanț de 28 de rezultate pozitive consecutive, din care 25 de victorii, obținute de City, înaintea derby-ului de azi.

Și United are statistici interesante trecute în dreptul său, cea mai importantă vizând meciurile din deplasare. În Premier League, ”diavolii” nu au mai fost învinși de peste un an pe terenurile adverse! În serie, 21 de partide, cu 13 victorii și 7 remize. În 10 din aceste jocuri, United nu a primit gol.

Rămâne de văzut dacă statistica amintită se va îmbunătăți cu un rezultat pozitiv obținut de elevii lui Ole Gunnar Soljkaer și pe terenul rivalei. Cert este că United va trebui să-și atingă obiectivul fără câțiva jucători importanți. Lipsesc în continuare Pogba, Mata și Phil Jones, Martial este incert, la fel ca și De Gea. Absent și în remiza de la Crystal Palace, titularul postului de portar a fost învoit, pentru a reveni în Spania cu ocazia nașterii primului său copil.

Echipele probabile:
Manchester City: Ederson; Cancelo, Dias, Stones, Zinchenko; Gundogan, Rodri, De Bruyne; Foden, Sterling, Bernardo
Manchester United: Henderson; Wan-Bissaka, Lindelof, Maguire, Shaw; McTominay, Fred; James, Fernandes, Rashford; Cavani

City are motive solide să aspire la 16-lea succes consecutiv în Premier League. Să reținem totuși că vorbim de un mare derby, genul de dispută în care echipa mai slab cotată, la rândul ei o super forță, poate oricând să dea peste cap calculele hârtiei.

18:30 Manchester City – Manchester United
Pronostic: 1x și 2-4 goluri – Cota 1.62

The post Manchester Derby: Pariu combinat în cota 1.62 pentru confruntarea dintre ”cetățeni” și ”diavoli”! appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă