Managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești a fost oprit la poarta secției care a luat foc. „Lăsaţi-mă să intru! Am treabă”

3 săptămâni in urmă 14

Accesul directorului Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, Bogdan Nica, în curtea Secţiei de Boli Infecţioase afectată, joi dimineaţă, de un incendiu a fost oprit de forţele de ordine, care i-au spus că nu poate intra cu autoturismul în incintă ca urmare a unei dispoziţii a poliţiei.

„De la poliţie nu ne dă voie să dăm drumul la nicio maşină străină înăuntru, nici salariaţii nu intră”, i s-a transmis, la poartă, managerului spitalului.

El a punctat faptul că este directorul unităţii sanitare şi că trebuie să semneze procesul verbal împreună cu reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

„Cui să cereţi aprobare? E spitalul unde sunt eu director. Lăsaţi-mă să intru! Am treabă”, le-a spus Nica celor de la pază, care au arătat că au nevoie de „aprobare”, transmite Agerpres.

Ulterior, Nica a coborât din autoturismul personal, accesul acestuia fiind permis în interior.

Bogdan Nica este manager al Spitalului Județean din Ploiești din octombrie 2020. A trecut în 2020 prin mai multe funcții. A fost între lunile mai și iunie directorul DSP Prahova. A mai avut și alte câteva funcții înainte să preia conducerea celui mai mare spital din Prahova.

Editor : A.C.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă