Managerul demis în urma incendiului de la Spitalul din Constanța contestă în instanţă decizia

2 săptămâni in urmă 16


La mai bine de o lună după incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, în care au murit şapte persoane, Stela Halichidis, demisă de la conducerea unității medicale la cererea premierului Florin Cîțu, a contestat decizia administrativă în instanţă, informează Adevărul.


Potrivit Tribunalului Constanţa, acţiunea în instanţă a Stelei Halichidis în care solicită anularea actului administrativ prin care a fost demisă a fost înregistrată luni, 8 noiembrie. Vergil Chiţac, primarul Constanţei, este pârât în acest dosar.



Demiterea Stelei Halichidis a fost cerută de premierul Florin Cîţu primarului Vergil Chiţac în ziua tragediei. Consiliul de Administraţie al spitalului s-a întrunit în seara de vineri, 1 octombrie, luând decizia de a o demite pe Halichidis, iar după câteva zile a fost emisă şi decizia de încetare a contractului de management.


Ce s-a întâmplat la Constanța


Pe 1 octombrie 2021, în secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța a izbucnit un incendiu. Șapte pacienți și-au pierdut viața atunci, iar alți 5 bolnavi de COVID internați pe acea secție, care au supraviețuit incendiului și au fost transferați la alte spitale, au murit în următoarea săptămână.


În spital erau internate 113 persoane, toţi pacienţii au fost evacuaţi şi spitalizaţi în alte unităţi medicale din judeţul Constanţa.


Vineri, 29 octombrie, Adrian Cuculis, avocatul familiei uneia dintre victime, care a participat la audierile în cazul incendiului de la Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, a declarat că un neon ar fi provocat incendiul.


Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța nu apare în raportul IGSU din 2020 în care sunt numite cele 7 instituții medicale din județ care funcționează fără autorizație la incendiu. La scurt timp după tragedie, Raed Arafat, secretar de stat în MAI și șeful DSU, care a semnat respectivul raport, a spus că spitalul funcționa de 14 ani fără autorizație.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă