Mama Alexandrei Stan rupe tăcerea. Ce spune despre artista plecată în Republica Dominicană. „Stau numai cu pastile. Am probleme cu inima”

1 lună in urmă 19

Alexandra Stan se află încă în Republica Dominicană, unde luptă în echipa Faimoșilor, la Survivor România 2021. Mama artistei urmărește cu sufletul la gură evoluția fiicei sale și face primele declarații despre aceasta.

Daniela Stan spune că Alexandra are un mod aparte de a-și exterioriza trăirile, condițiile dificile în care trăiește la Suvivor sau dorul de casă.

„Cred că îi este greu, dar cred că se va descurca. Ea își exteriorizează foarte mult emoțiile, ca să se elibereze. Am sfătuit-o, am vorbit mult înainte să plece, să nu țină în ea.

Mama Alexandrei Stan rupe tăcerea. Ce spune despre artista plecată în Republica Dominicană. „Stau numai cu pastile. Am probleme cu inima”

Este un mod de vindecare. Începe să își spună cuvântul lipsa hranei, deși ea este învățată să mănânce puțin, e vegetariană. Condițiile și depărtarea, fără comunicarea cu noi, își spun cuvântul.

Eu stau numai cu pastile. Nu am probleme cu inima, dar am emoții foarte mari, simt că-mi iese inima din piept. Soțul meu se uită și este foarte încordat, o încurajează.

De multe ori îl temperez, îi spun că o să fie bine. Totul este să nu se accidenteze, eu mă rog la Dumnezeu să nu pățească ceva rău, este cea mai mare grijă a mea”, a spus mama Alexandrei Stan la Kanal D

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă