Majoritatea angajaților americani vor trebui să vaccineze anti-Covid până începutul anului viitor - anunțul făcut de administrația Biden

3 săptămâni in urmă 20

Zeci de milioane de salariaţi americani vor trebui să se vaccineze împotriva COVID-19 până la data de 4 ianuarie, a anunţat joi administraţia preşedintelui Joe Biden, transmite publicația New York Times, citată de Agerpres.

Obligaţia de vaccinare, care vizează companiile care au cel puţin 100 de angajaţi, personalul medical şi salariaţii subcontractanţilor agenţiilor federale, este una dintre măsurile cele mai radicale adoptate de guvernul american în încercarea de a ţine sub control epidemia care afectează redresarea economică.

„Există acelaşi termen coerent pentru aceste trei categorii - 4 ianuarie 2022”, dată la care angajaţii vor trebui fie să fi primit schema completă de vaccinare, fie să înceapă să se supună cel puţin unui test pe săptămână, a indicat joi un înalt demnitar american.

În luna septembrie preşedintele Joe Biden prezentase în timpul unui discurs la Casa Albă această măsură, care ar viza două treimi din forţa de muncă din SUA.

Mai multe companii, printre care Tyson Foods sau United Airlines, au pregătit deja terenul, prin impunerea la finalul lunii septembrie a acestei obligaţii pentru angajaţii lor.

Constructorul auto Ford le-a cerut celor 32.000 angajaţi ai săi să se vaccineze până la 8 decembrie, cu unele excepţii de natură religioasă sau medicală, potrivit mai multor articole din presa americană.

Însă în ţara libertăţilor individuale, măsura a provocat iritare în rândul opoziţiei republicane, care denunţă o „dictatură”.

Pandemia de COVID-19 a cauzat până acum moartea a aproximativ 750.000 de persoane în SUA.

Într-un sondaj publicat în octombrie de Society for Human Resource Management, 90% dintre angajatorii intervievaţi estimau că este dificil de pus în practică obligaţia de vaccinare.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă