Maia Sandu cere stare de urgenţă în Republica Moldova, din cauza Covid: „Statul nu poate sta cu capul în nisip”

4 săptămâni in urmă 2

Maia Sandu a subliniat că „statul nu poate sta cu capul în nisip”. ”Acţiunile pe care le recomandăm Guvernului şi Parlamentului se regăsesc în decizia CSS. Se recomandă instituirea stării de urgenţă pentru două săptămâni. Se recomandă în regim de urgenţă numirea secretarilor de stat la Ministerul Sănătăţii. Modificarea componenţei CNESP”, a transmis preşedintele Republicii Moldova, citată de deschide.md.

Totodată, aceasta a menţionat că Guvernului i se recomandă ca, în termen de trei zile, să vină cu un plan de restricţii şi cu măsuri compensatorii pentru categoriile afectate.

Citeşte şi Criză politică în Republica Moldova. Președintele Maia Sandu forţează alegeri anticipate

Se propune accelerarea campaniei de vaccinare, crearea unui registru de programare online a cetăţenilor care doresc să fie imunizaţi, elaborarea unui mecanism prin care medicamentele să poată fi livrate la domiciliu.

Alte recomandări ale CSS se referă la „compensarea pierderilor salariaţilor şi patentarilor cauzate de starea  de urgenţă, cu cel puţin 1.000 de lei pe săptămână”; organizarea punctelor de diagnosticare pentru pacienţii trataţi la domiciliu, pentru evaluarea corectă a cazurilor în dinamică; extinderea capacităţii de testare; simplificarea procedurilor de înregistrare a statutului de şomer şi de solicitare a indemnizaţiei de şomaj în termen de trei zile; crearea unei celule de comunicare strategică şi combaterea activă a ştirilor false despre pandemie.

Un număr de 1801 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în Republica Moldova. Potrivit Ministerului Sănătății, din numărul total de cazuri, înregistrate în ultimele 24 de ore, 79 sunt lucrători medicali.

În prezent, 346 de pacienți cu coronavirus sunt în stare extrem de gravă, 71 fiind conectați la aparate de respirație asistată. De la începutl pandemiei, 4.294 de moldoveni au pierdut lupta cu virusul, iar 177.339 de persoane s-au vindecat de COVID-19.

Citeşte şi Maia Sandu, vizită-surpriză în Franța! Președintele Macron a primit-o la Palatul Elysee și a încurajat-o să facă „reforme curajoase”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă