Mai multe spitale din Polonia, nevoite sa suspende vaccinarile anti-COVID dupa ce nu au primit dozele programate

1 lună in urmă 53

Mai multe spitale din Polonia au raportat luni ca au suspendat vaccinarile dupa ce nu au primit dozele programate, a relatat agentia PAP, potrivit dpa.

Spitale din Cracovia, Leszno si Plock se numara printre cele care au anuntat ca suspenda inocularile.

Din cele 360.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech programate sa soseasca in Polonia luni, producatorul a livrat doar 176.000, a aratat Michal Dworczyk, oficial guvernamental responsabil cu programul national de vaccinare.

Oficialul a criticat acordul de achizitie de vaccinuri semnat de Comisia Europeana, afirmand ca acesta este "departe de a fi perfect" si ca Polonia analizeaza posibilitatea de a cumpara vaccinuri in afara acordului la nivelul UE.

Pana in prezent, in Polonia au primit prima doza de vaccin peste 475.000 de oameni, a precizat Dworczyk.

Medicii si personalul auxiliar au avut prioritate la vaccinare. Polonia are in plan sa inceapa pe 25 ianuarie vaccinarea populatiei generale, incepand cu varstnicii.

Pe langa problemele din programul de vaccinare, in Polonia creste rezistenta fata de restrictiile impuse de guvern, care a prelungit lockdown-ul partial pana la sfarsitul lui ianuarie, unele firme anuntand ca intentioneaza sa sfideze interdictiile si sa deschida.

Pana luni dupa-amiaza, peste 100 de afaceri, printre care baruri, restaurante, cluburi, centre de sporturi de iarna si hoteluri, si-au anuntat intentia, prin intermediul contului de Twitter @otwieramy (noi redeschidem), de a reporni activitatea.

Ele au citat o recenta hotarare a unui tribunal administrativ potrivit careia lockdown-ul partial instituit de guvern a fost aplicat fara respectarea procedurilor necesare si incalca drepturile cetatenilor garantate de Constitutie.

Incepand de luni, cei mai mici elevi pot sa revina la scoala, insa autoritatile nu au ridicat niciun fel de restrictii pentru firme.

"Situatia devine tot mai greu de suportat pentru antreprenori. Multe firme de familie sunt amenintate de faliment", a afirmat Krzysztof Zuk, un lider regional al Platformei Civice, cel mai mare partid de opozitie.

Politicienii Platformei au sustinut luni mai multe conferinte de presa in tara, criticand ceea ce ei considera a fi ineficienta schemei guvernamentale de ajutorare a afacerilor.

Pe de alta parte, prim-ministrul Mateusz Morawiecki si-a reiterat apelul la respectarea restrictiilor, amenintand cu sanctiuni. "Vom intari controlul pentru a impune respectarea regulilor. Trebuie sa mentinem restrictiile pentru ca virusul sa nu se raspandeasca mai mult" in randul populatiei, a subliniat el.

Citeste si: FOTO "Au murit si 26 de sasi". Inscriptie controversata pe un monument dedicat eroilor morti in Primul Razboi Mondial


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă