MAI: Amenzi de peste 8,8 milioane de lei, în ultima săptămână, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

4 săptămâni in urmă 16

Echipe mixte de control ale MAI şi celorlalte instituţiilor abilitate au aplicat, în perioada 2 - 8 aprilie, 160 de sancţiuni contravenţionale operatorilor economici, în valoare de peste 430.000 de lei, şi peste 42.000 de sancţiuni persoanelor fizice, în cuantum de aproximativ 8.400.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID. "La nivel naţional, au fost verificaţi aproape 33.000 de operatori economici, peste 2.700 de operatori de transport persoane şi aproximativ 215.000 de obiective de interes, dintre care aproximativ 26.000 de restaurante, terase sau fast-food-uri. De asemenea, au fost verificate peste 476.000 de persoane", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), transmis, vineri, AGERPRES. Cele mai multe dintre sancţiuni au vizat nepurtarea măştii de protecţie, nerespectarea restricţiilor privind deplasarea persoanelor sau participarea la activităţi pentru care au fost instituite restricţii. De asemenea, în perioada de referinţă, personalul structurilor MAI a întocmit 29 de dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. În acest interval, la linia telefonică TELVERDE au fost primite 71 de apeluri, care au fost direcţionate pentru verificări în Bucureşti şi 18 judeţe, fiind semnalate în special nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării fizice. Acţiunile au fost desfăşurate de personalul MAI, alături de angajaţi de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale. "Angajaţii MAI vor efectua activităţi de control şi în perioada următoare, pentru prevenirea şi combaterea faptelor care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2", arată sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă